Muzeul Etnografic Reghin

Organizat din dorinţa de a conserva şi valorifica expoziţional monumente de arhitectură, instalaţii tehnice şi obiecte de artă populară îşi are începuturile în anul 1960, avînd ca fondator pe etnograful Anton Badea.

Fiind situat în centrul de interferenţă a unor zone etnografice – Muresul Superior, zona Subcalimanilor, Valea Gurghiului, Campia Transilvaniei, muzeul şi-a păstrat până azi menirea de simbol şi mărturie a veşniciei populaţiei româneşti pe aceste meleaguri.

Expoziţia “Zestrea satului mureşean”, a patra expoziţie permanentă în decursul celor 50 de ani de existenţă ai muzeului surprinde aspectele importante ale culturii materiale şi spirituale din zonă.

Pe parcursul a şapte săli, într-un circuit logic, evolutiv, prezentăm cîteva din cele mai representative piese din inventarul muzeului: obiecte de uz casnic, agricol, pastoral, meşteşugăresc, obiecte aparţinînd artei populare – ceramică, mobilier, port şi textile de interior – integrate în datinile şi obiceiurile ţinutului mureşean.

Alături de expoziţia pavilionară, secţia în aer liber prezintă în ceea ce are ea mai caracteristic, cultura populară a zonei, prin construcţii gospodăreşti şi instalaţii meşteşugăreşti.

Construcţiile şi instalaţiile amplasate în aer liber, în ambientul atât de potrivit al frumoasei grădini a muzeului, vin să întregească expoziţia pavilionară. Acestea reprezintă adevarate monumente de tehnică şi artă, prin masivitate, prin perfecţiunea execuţiei şi chiar prin realizarea lor artistică.

Dintre acestea o casă din Hodac, construită din bârne de stejar îmbinate “în cheutori”, datând din secolul al XVIII-lea alături de grajdul cu şură – constituind gospodăria tipică Văii Gurghiului -, o casă din Călimanel – de pe Valea superioară a Mureşului – de la începutul secolului al XIX-lea (1837) şi o casă ungurească de la Gurghiu, datând de la sfârşitul secolului al XIX-lea (1895), sunt o demonstraţie a echilibrului şi pitorescului arhitecturii populare, a măreţiei omului, acolo unde lemnul este la mare cinste.

Arhitectura interiorului este adaptată nevoilor casnice, funcţionale şi estetice. În organizarea interiorului, “pe colţuri” atrage atenţia colţul cu pat, cu perne mari, cu căpătâie învârstate în roşu şi negru. Colţul cu masa era frumos amenajat, deoarece spre el îşi îndreptau privirea în primul rând toţi cei ce intrau în casă, şi tot aici erau poftiţi să stea. La grindă se află canceele ce înviorează în mod plăcut interiorul şi busuiocul aducător de noroc. Dintre piesele de mobilier se impun – prin execuţia artistica- lada de zestre, scaunele şi blidarul.

Biserica de lemn din Iara de Mureş – monument de arhitectură din secolul al XVIII-lea este şi un document istoric – certificatul prezenţei odinioară a românilor în acele locuri.

Sectorul instalaţiilor de tehnică populară conţine presa de ulei, moara de apă, teascul pentru struguri şi alte tipuri de prese şi zdrobitori, ilustrând procedee tehnice tradiţionale pentru obţinerea din natură a resurselor agroalimentare.

Din dorinţa ca fenomenul culturii materiale şi spirituale populare să fie înţeles în dinamica lui firească, în cadrul lui natural, muzeul şi-a însoţit campania de cercetare în teren cu filmări şi înregistrări pe bandă magnetică.

Arhiva etnografică cuprinde pelicule pe 16 mm şi casete video cu documente din domeniul ocupaţiilor şi obiceiurilor, diapozitive alb-negru şi color, mii de fotografii, schiţe, desene, relevee, cu ajutorul cărora se realizează o imagine completă despre trăsăturile definitorii ale zonei reprezentate.