Muzeul Etnografic al Transilvaniei

Muzeul Etnografic al Transilvaniei este primul muzeu etnografic din România, care şi-a desfăşurat activitatea neîntrerupt, de la înfiinţare până în prezent. Această instituţie a adunat cu răbdare şi competenţă ştiinţifică, zeci de mii de mărturii ale civilizaţiei tradiţionale din spaţiul românesc. Iniţiativa înfiinţării muzeului aparţine Ministerului Artelor care, în 1920, pornind de la propunerile înaintate de Coriolan Petranu, inspectorul general al muzeelor în cadrul Consiliului Dirigent Român, a oferit suma de 600.000 lei pentru înfiinţarea unui muzeu etnografic la Cluj. La 4 mai 1922 Fundaţia Culturală „Principele Carol” numeşte o comisie, formată din George Vâlsan, Sextil Puşcariu, Alexandru Lapedatu, Romulus Vuia şi George Oprescu care urma să facă propuneri în vederea constituirii Muzeului. Astfel, în iunie 1922, Comisia hotărăşte înfiinţarea imediată, la Cluj, a unui muzeu etnografic. Înfiinţarea Muzeului Etnografic al Ardealului a marcat un moment important în istoria muzeografiei şi etnografiei româneşti, fiind primul muzeu care are la bază un program ştiinţific, ca urmare a unor campanii de cercetări, finalizate cu achiziţionarea unui număr impresionant de materiale etnografice (1.230 de obiecte şi 160 fotografii) care, organizate tematic, au constituit suportul primei expoziţii etnografice.

Programul ştiinţific al muzeului a fost elaborat de cei mai de seamă specialişti ai vremii, cu serioase cunoştinţe, în cercetarea culturii populare şi în domeniul etnografiei. La 1 ianuarie 1923, apreciind rezultatele acestor campanii de cercetare, Fundaţia Culturală „Principele Carol” numeşte, în funcţia de director al muzeului, pe profesorul Romulus Vuia, ale cărui idei fundamentale, elaborate în cartea sa „Muzeul Etnografic al Ardealului” constituie şi astăzi funcţiile esenţiale ale acestui muzeu.

Muzeul Etnografic al Transilvaniei are 2 secţii – secţia pavilionară (înfiinţată în 1922, aflată în centrul oraşului Cluj-Napoca) şi secţia în aer liber (înfiinţată în 1929, situată la periferia oraşului, lângă Pădurea Hoia).

SECŢIA PAVILIONARĂ. În perioada 1922-1925, muzeul a funcţionat în clădirea Muzeului de Arte şi Meserii de pe strada G. Bariţiu nr. 5. În această clădire, în primăvara anului 1923, se deschide prima expoziţie etnografică românească din Cluj cu obiectele achiziţionate din Pădureni şi ţara Haţegului. Alte locaţii ale muzeului au fost: clădirea din Piaţa Mihai Viteazul, în care, la 17 iunie 1928 se deschide oficial expoziţia permanentă, clădirea din Parcul public al oraşului, unde, la 17 iulie 1937 se deschide oficial, în prezenţa Regelui Carol al II-lea, a treia expoziţie permanentă. După Dictatul de la Viena (30 august 1940), muzeul se refugiază, împreună cu Universitatea, la Sibiu, unde funcţionează până la 13 iulie 1945. În anul 1957, Muzeului i se atribuie Palatul „Reduta” de pe strada Memorandumului, clădire în care funcţionează şi în prezent.

Clădirea, monument istoric, datează din secolul al XVI-lea, perioadă din care se păstrează doar subsolul. În secolul al XVIII-lea, clădirea a fost renovată, aici funcţionând cel mai important han al oraşului, „Calul Bălan”. În secolul al XIX-lea, printr-o nouă renovare, i s-a conferit înfăţişarea actuală primind, totodată, denumirea de „Reduta”. Tot în această perioadă, clădirea devine unul dintre cele mai importante edificii politice, administrative şi culturale din Transilvania, Sala mare fiind martora unor importante evenimente culturale şi istorice, atât pentru Transilvania, cât şi pentru oraş: concerte, adunări publice şi recepţii. Clădirea a fost, de asemenea, unul din locurile de întrunire ale Dietei Transilvaniei (Parlamentul provinciei). În 1894 s-a desfăşurat, în palatul „Reduta”, unul din cele mai mari procese politice ale secolului, reflectat de întreaga presă europeană: Procesul Memorandiştilor.

În anul 2001, expoziţia permanentă a fost închisă, Muzeul intrând într-un amplu proces de restaurare, modernizare, reorganizare. Expoziţia permanentă a fost redeschisă în 21 decembrie 2006, sub o nouă înfăţişare, prin aducerea ei la noile standarde ale muzeografiei contemporane.