Muzeul Judeţean Vâlcea
Complexul Muzeal Măldăreşti
Începuturile muzeografiei vâlcene datează imediat dupa al II-lea razboi mondial, prin infiinţarea la Râmnicu Vâlcea, în anii 1949-1950, a primului muzeu – Muzeul Regional Râmnicu Vâlcea – prin preluarea de la Liceul „Lahovari” a unor colectii de arheologie, istorie, artă plastică, icoane, carte veche bisericească, piese de ştiinte naturale etc).
Muzeul a fost organizat, iniţial, în cladirea actualului muzeu de Arta „Casa Simian”, transformandu-se în anul 1955 în Muzeul Raional Râmniuc Valcea, iar din 1968 devenind Muzeul Judeţean Vâlcean.
Dupa anul 1968 Muzeul Judetean Vâlcea a cunoscut o dezvoltare şi o extindere continuă a colecţiilor, transformându-se într-o instituţie de cultură specializată în cercetarea, conservarea, restaurarea precum şi valorificarea acestora prin intermediul expoziţiilor, programelor culturale, programelor de pedagogie muzeală.
Fiind conceput şi organizat ca un complex cultural, Muzeul Judetean Vâlcea are în structura sa organizatorica un numar de 9 unitati muzeale dintre care Muzeul Satului fiind emblematică pentru cultura tradiţională locală.
Complexul Muzeal Maldaresti a fost organizat intr-un cadru natural pitoresc si reuneste Culele Greceanu, Duca, precum si Casa Memoriala I.G.Duca, toate fiind monumente deosebite ale arhitecturii romanesti, in care se impletesc armonios elemente taranesti din zona cu elemente ale unor constructii cu caracter de fortificatii. Pe aceste meleaguri, unde legenda se imbina cu istoria, Cula Greceanu isi are inceputurile in secolul al XVI-lea, cand Nan Paharnicul construieste un turn de aparare, iar nepotul sau, Tudor Maldar, adauga spre sfarsitul secolului al XVIII-lea, restul constructiei.
In ceea ce priveste etimologia cuvantului „cula”, acesta deriva din turcescul „kule”, care desemneaza un turn, iar in spatiul romanesc defineste, prin extensie, o locuinta intarita in forma de turn, care are drept caracteristici principale un parter inalt, masiv, o scara interioara de acces spre etaj si retragerile succesive ale zidului in inaltime.
Acest tip de constructie se afla raspandit in aria Peninsulei Balcanice, cu precadere in Serbia si Albania, dar si in Bulgaria. La noi el este caracteristic numai zonei invecinate spatiului balcanic, respectiv Olteniei si vestului Munteniei.
Ridicate de boiernasi olteni, ca masura de aparare impotriva amenintarii incursiunilor pasalelor de la Vidin si Ada-Kaleh si cetelor de haiduci care se inmultisera ingrijorator, culele au dainuit pana in zilele noastre facand dovada rezistentei lor.
CULA GRECEANU
Cel mai vechi edificiu din cadrul acestui complex este Cula Greceanu, care a pastrat acest nume intrucat in timp a trecut prin zestre de la familia Maldarescu la familia Greceanu
Trecand peste legenda care atribuie construirea acestui edificiu unuia dintre capitanii lui Mihai Viteazul – Tudor Maldar – argumentele istorice dateaza constructia catre sfarsitul secolului al XVIII-lea cand ar fi fost fie recladita, fie ridicata din temelii de „jupan Gheorghe Maldarescu si jupanita ego Eva”.
Sunt prezente cateva indicii ale stilului brancovenesc: ferestrele pivnitei lucrate in piatra traforata , cele doua cerdace cu arcade si boltile de penetrare din incaperea de la etajul I care intaresc aceste afirmatii.
Accesul pentru vizitator se face pe o usa din stejar ferecata si continua cu o scara din lemn pana la etajul I. Zidul exterior al casei scarii este strapuns de doua guri de tragere pentru apararea intrarii.
La etajul I, din pridvorul larg deschis spre miazazi, se intra intr-o incapere de dimensiuni reduse, de unde cu ajutorul unei scari mobile se putea ajunge in locul cel mai sigur in caz de primejdie, adevarata ascunzatoare a cladirii, de foarte mici dimensiuni si prevazuta doar cu o mica ferestruica.
Tot la etajul I se mai afla o incapere, fosta camera de primire , din care se trece intr-o alta camera sustinuta de bolti, unde pictorita Olga Greceanu a imortalizat in fresca imagini din trecut, oferind posteritatii portretele celor din familia Maldarescu, luand ca model tabloul votiv al bisericii din apropiere.
La etajul al II-lea se afla un frumos cerdac deschis prin arcade trilobate , iar in partea de nord se gasesc doua camere amenajate intr-o perioada recenta pe locul unde fusese candva un pod.
Ca o particularitate a constructiei care o situeaza printre cele mai vechi de acest tip din tara, la Cula Greceanu pivnita nu comunica cu etajul. Aceasta prezinta avantajul ca, in caz de primejdie, restul ansamblului era izolat, dar si dezavantajul ca, fiind usor adancita in pamant, ferestrele si cerdacul de la etaj puteau fi mai usor accesibile raufacatorilor.
Incepand din 1967, Cula Greceanu, restaurata, a fost deschisa publicului vizitator, iar in prezent expozitia de baza organizata in interior, incearca sa ilustreze, prin intermediul unor piese, atmosfera de la curtea unui boiernas oltean.
CULA MALDARESCU (I.G.Duca)
Impunatoare prin masivitatea zidurilor, cula a fost construita in anul 1812 de catre Gheorghita Maldarescu, chiar daca din inscriptia de pe peretele etajului se poate descifra 1827, acesta este anul executarii stucaturilor
Constructia de forma dreptunghiulara, cu un iesind in partea de vest este alcatuita din parter si doua etaje. Parterul prezinta caracteristicile culei, fiind prevazut cu o usa de acces din lemn de gorun masiv, comuna beciului si partii locuite a culei si cinci ferestruici inguste ce par niste metereze. Aici se vad stalpii enormi din lemn, care sustin grinzile masive. Remarcata pentru decorul deosebit de autentic, aceasta incapere a fost folosita foarte des in productiile cinematografice, aici turnandu-se filme de referinta ca : „Neinfricatii”, „Drumul Oaselor”, „Iancu Jianu – Haiducul”.
Etajul I cuprinde o incapere mare, iatac si o sala, iar la etajul al II-lea doua odai, o incapere mai mica si un vast cerdac, al carui tavan este impartit in trei registre, avand fiecare la mijloc cate un motiv decorativ.
Se poate observa varietatea si frumusetea sobelor cu gura de incarcare intr-o camera s i soba in alta, cu modele diferite de la o incapere la alta si care sunt marturii vii ale artei unui mestesug de mult apus.
In 1910 I.G.Duca, indragostit de pitorescul locului, inca de pe vremea cand fusese numit judecator la ocolul Horezu, afland ca cele doua constructii sunt nelocuite, cumpara si hotaraste sa-si construiasca in apropiere o modesta casa de vacanta. Tot el este si cel care, prin pasiunea lui pentru traditie si autentic, incearca sa amenajeze interiorul culei Maldarescu, intr-un mod cat mai original. Astfel, aflam ca la 1912 „pe tavanuri sunt spanzurate tot felul de candele de argint si caldarusi de arama din care atarna flori; pe pereti sunt insirate farfurii lucrate de tarani, icoane vechi adunate de pe la batranii satelor, prosoape, cruci, sfesnice cumparate de prin balciuri indepartate; pe jos si pe scaune sunt intinse intr-o neregula placuta tot felul de scoarte, laicere si covoare vechi.”
Astazi, intrucat majoritatea acestor obiecte au disparut, se incearca organizarea unei expozitii permanente care sa pastreze in linii mari aceeasi tendinta de la inceputul secolului.
CASA MEMORIALA I.G.DUCA
Construita in 1912 de omul politic liberal I.G.Duca pentru a fi folosita drept casa de vacanta, actuala constructie reflecta prin dimensiuni si amenajare bunul gust si modestia unui om care, desi ajuns prim ministru, a reusit sa pastreze in tot ce a facut simtul masurii. I.G.Duca, om politic de o remarcabila valoare, teoretician al liberalismului si sustinator al ideii de progres, avea sa cunoasca una dintre cele mai spectaculoase si meritate cariere politice : deputat in parlament la 26 de ani, ministru la 38 de ani si prim ministru la 54 de ani.
Nascut la 20 decembrie 1879, la Bucuresti a urmat clasele primare si primele doua clase de liceu in particular, dupa care a urmat Colegiul Clasic „Cantemir Voda”. Cursul superior il continua la Liceul „Sfantul Sava”, mentinandu-se intre fruntasi, asa cum avea sa-si aminteasca un vechi coleg si prieten Gala Galaction : „In toamna anului 1894, promotia mea de la Liceul „Sfantul Sava” intrase in clasa a V-a. De obicei aceasta clasa era un nod de cale ferata. Multi scolari de prin alte scoli debarcau la liceul nostru si luau trenul clasei a V-a. Intre noii sositi era si un baietandru mai mic si mai firav decat media colegilor, dar cu o infatisare mai deosebita. Era miop, purta ochelari, avea obraz fin si trandafiriu si sub ochelarii lui de miop niste scaparari de nestinsa curiozitate si de vie inteligenta. Nu ne-am imprietenit prea curand.
El era un elev de o sarguinta si de o exactitate exemplara. S-a afirmat in 2-3 luni, fruntas printre fruntasi si a devenit stima colegilor si a profesorilor. Eu eram un fel de inger apostat…”
In iunie 1897 isi ia bacalaureatul, iar in toamna aceluiasi an pleaca la Paris pentru studii universitare, inscriindu-se la Facultatea de Drept.
Teza de doctorat, pe care studentul I.G.Duca a prezentat-o la Paris comisiei, „Societatile Cooperatiste din Romania”, a impus prin noutate, cat si prin maniera de abordare.
Intors in tara, la recomandarea lui Ion I.C.Bratianu este numit ajutor de judecator la Ocolul Valcea, Plasa Horezu, la 20 decembrie 1902, exact in ziua in care implinea 23 de ani. Au urmat patru ani de activitate la Casa Centrala a Cooperatiei din Bucuresti in calitate de subdirector.
Anul 1907 coincide cu momentul intrarii sale in viata politica in randul Partidului National Liberal, pe listele caruia candideaza pentru prima oara si este si ales ca deputat in Parlamentul Romaniei.
Izbucnirea primului razboi mondial a marcat punctul de cotitura pentru activitatea politica a lui I.G.Duca, care devine Ministru al Instructiunii Publice si Culte, calitate care i-a permi s sa ia parte la negocierile privind Tratatul de Alianta ce avea sa fie semnat cu Antanta.
Dupa ce, la sfarsitul razboiului, timp de un an a fost Ministru al Agriculturii, in 1922 Partidul National Liberal i-a incredintat Ministerul Afacerilor Externe. In acelasi an a fost convocata, la Lausanne, la 20 noiembrie, o conferinta de pace cu Turcia, unde se punea din nou problema Stramtorilor.
Cea mai importanta prevedere a acestui tratat, la care I.G.Duca si-a adus o contributie remarcabila, a fost recunoasterea frontierelor consacrata prin tratatele din 1919-1920.
Dupa Instructiunile Publice si Culte, Agricultura – Domenii, Externe, a devenit in 1927 titularul Ministerului de Interne, insa pentru scurt timp. Moartea lui Ionel Bratianu, la putin timp dupa regele Ferdinand, a facut ca Partidul National Liberal sa-i incredinteze presedintia lui Vintila Bratianu intr-un moment dificil, cand liberalii isi incepeau o lunga si grea perioada de opozitie.
Revenirea lui Carol al II-lea parea sa distruga tot capitalul politic al liberalilor, cu atat mai mult cu cat presedintele partidului luase atitudine ferma, iar I.G.Duca se solidarizeaza cu acesta, rostind celebra fraza „sa mi se usuce dreapta de i-o voi intinde aventurierului.”
Figura proeminenta a vietii noastre publice, de o cinste exemplara, cu o inalta constiinta a raspunderii, o respingere organica a tot ceea ce insemna trafic al intereselor statului, I.G.Duca este numit, dupa moartea lui Vintila Bratianu, la 14 noiembrie 1933, de catre rege, sef al guvernului, care sub o aparenta impaciuitoare ascundea ideea razbunarii.
Prilejul nu a intarziat sa apara. La 7 decembrie 1933, in sedinta de Cabinet, majoritatea guvernantilor, chemati sa-si dea votul pentru dizolvarea Miscarii Legionare, s-a opus. Procedura fireasca ar fi fost ca regele sa semneze un decret regal de dizolvare, insa el a refuzat trecand aceasta sarcina in competenta lui I.G. Duca, in calitate de prim ministru. Prin acest raspuns negativ, regele a deviat furia Legiunii asupra lui Duca, care-l facea raspunzator pentru toate hotararile guvernului.
Consecintele nu au intarziat sa apara. In seara zilei de 29 decembrie 1933, pe cand se intorcea de la Peles, dupa o audienta la rege, la iesirea din gara Sinaia, I.G.Duca a fost asasinat de trei legionari. Respectandu-i-se dorinta testamentara si, asa cum reiese din registrul de la Cimitirul Belu, la 6 mai 1934, ramasitele pamantesti au fost aduse in judetul Valcea, aproape de Maldaresti, la biserica de la Ursani, unde se odihnesc si azi.
Valcenii au incercat sa-i perpetueze amintirea ridicandu-i, un an mai tarziu, o statuie chiar in centrul orasului, pe locul unde se afla azi statuia lui Mircea cel Batran din parcul cu acelasi nume, iar bulevardul Calea lui Traian s-a numit intr-o vreme chiar bulevardul I.G.Duca. Se pare insa ca timpul a fost necrutator : in perioada venirii legionarilor la putere statuia a fost demolata, iar bulevardul si-a recapatat vechea denumire.
Doar maldarestenii mai pastreaza, plini de nostalgie, amintirea celui pe care un mare istoric spaniol Francisco Veiga avea sa-l caracterizeze ca fiind „ ultimul zoon politikon al romanilor”.
http://www.muzee-valcea.ro