25 aprilie 1942  – 3 martie 2022

Dr. Corneliu Bucur a plecat dintre noi pe neașteptate, la doar 79 de ani, alăturându-se celor care alcătuiesc panteonul culturii românești. A plecat să se odihnească puțin, după o activitate prodigioasă în domeniul culturii și științei românești.

Alături de Cornel Irimie este fondator al Muzeului Civilizației și Tehnicii Populare –ASTRA din Sibiu contribuind prin activitatea sa la extinderea și îmbogățirea cu monumente și obiecte  unicat, a colecțiilor Muzeului și expoziției în aer liber.

A fost și va rămâne unul din corifeii științelor etnologice, cel care aproape două decenii a condus  destinele unui muzeu de referință – Complexul Național Muzeal ”Astra”.

A fost acerbul susținător al păstrării, îmbogățirii și promovării patrimoniului etnologic, în sens mai larg, al promovării culturii și științei românești în lume. Spirit novator, a dat vitalitate activității muzeale, a condus numeroase publicații de specialitate, a creat o operă bogată și netrecătoare reprezentând cu înalt profesionalism știința și cultura românească la congrese și întâlniri internaționale.

Corneliu Bucur a fost un veritabil magistru care în calitate și de profesor universitar a îndrumat pașii multor generații de tineri care s-au aplecat spre studiul culturii și civilizației rurale.

Dupa 1990 a fost primul președinte al Asociației Muzeelor în Aer Liber din România (AMALR) și membru activ și dinamic în board-ul Asociației Muzeelor în Aer Liber din Europa (AEOM) aflându-se printre organizatorii primei conferințe AEOM găzduită de România în anul 1993. Postumitatea lui Corneliu Bucur, fixată prin numeroase lucrări de mare ținută academică se adaugă bogatei sale moșteniri.

Sincere condoleanțe familiei !

Dumnezeu să-i odihnească sufletul în pace!

Colegii și Conducerea 

Muzeului Național al Satului ”Dimitrie Gusti”

Membrii Asociației Muzeelor în Aer Liber din România

Paula POPOIU, manager, președinte AMALR

*Sursa imaginii – Arhiva MNS ”D G” – 2016, Aniversarea celor 80 de ani de la înființarea Muzeului Național al Satului ”Dimitrie Gusti”

Dragi membri,

Va rugam sa sustineti demersul colegilor nostri de la Muzeul ASTRA din Sibiu prin completarea si popularizarea acestui sondaj foarte interesant si util. Sondajul este realizat în cadrul unui studiu ce îşi propune să analizeze performanţa în muzeu. Răspunsurile dumneavoastră ne sunt utile in demersul nostru ştiinţific. Vă mulţumesc şi vă rog să ne oferiţi câteva minute până luni, 23 martie 2015.

 

Multumim

 

http://www.isondaje.ro/sondaj/360362031/done/

 

S-a stins fulgerător din viaţă, la doar 71 de ani Ioan Godea, nume de referinţă pentru cultura românească şi nu numai. A trăit această clipă de eternitate trudind şi slujind pe altarul culturii române şi universale, dăruindu-se total domeniului care i-a marcat viaţa – etnologia. Absolvent al Facultăţii de Istorie şi Filosofie din Cluj, doctor al Institutului de Istorie a Artei din Bucureşti, dascăl universitar pentru multe generaţii de studenţi la Bucureşti şi Oradea, cercetător de înaltă ţinută academică, Ioan Godea a fost un devotat apărător şi diriguitor pentru o vreme al destinelor culturii şi civilizaţiei populare în calitate de director de muzee şi director în Ministerul Culturii. A fost, aşa cum îi plăcea lui Ioan Godea să spună despre oamenii de ştiinţă, un preot care a botezat lucruri şi fapte cu atributul nemuririi. Stabilit pentru o vreme în Canada, a contribuit şi aici la promovarea artei româneşti, organizând şi conducând Muzeul de Artă Populară din Montreal (1986 – 1989). După 1990, a revenit în ţară şi, la invitaţia Ministerului Culturii, a preluat funcţia de director al Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” (1990-1997). În această calitate, a contribuit la păstrarea, protejarea şi dezvoltarea acestei instituţii de prestigiu prin extinderea sa, prin îmbogăţirea tezaurului de artă populară în urma unor campanii de cercetare şi transfer de monumente, prin îmbogăţirea colecţiilor, prin promovarea acestei instituţii în plan naţional şi internaţional (Asociaţia Europeană a Muzeelor în Aer Liber din Europa – AEOM, ICOM, IOV). A iniţiat şi organizat numeroase activităţi ştiinţifice şi de promovare a patrimoniului (Simpozionul Internaţional „Satul European”, Festivalul Internaţional pentru Copii „Hora”, a 13-a reuniune a AEOM în România, a 2-a reuniune Internaţională a Muzeelor de Etnologie).

A iniţiat şi a condus numeroase publicaţii de specialitate şi a participat cu studii la numeroase congrese şi reuniuni internaţionale.

A fost un vaşnic susţinător al promovării culturii româneşti şi universale. Rămân mărturie pentru literatura de specialitate zeci de studii în ţară şi peste hotare şi aproximativ 30 de volume de referinţă. Amintim: Culele la români – tezaur de arhitectură europeană, Dicţionar etnologic român, Etnologia română contemporană. Lexicon bibliografic ilustrat, Biserici de lemn din Europa, La Céramique, Muzeul Satului 1936-2003 etc. În calitate de coordonator de doctorat, Ioan Godea rămâne în amintirea celor pentru care opera sa intră în bibliografia obligatorie. În semn de recunoştinţă pentru muca sa, Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea, a editat volumul Istorie, etnologie. Studii în onoarea lui Ioan Godea.   Acum, la ceas de trecere în lumea veşniciei, ne despărţim doar fizic de Ioan Godea şi îl asigurăm, parafrazând poetul, că vom păstra vie amintirea sa:

Într-o viaţă de-o durată         

Ai murit de multe ori         

De aceea n-o să mori         

Încă o dată, niciodată.

(Inscripţie pe uşa poetului de Tudor Arghezi)

 

Respect şi reverenţă pentru cel care a fost înainte de toate Omul Ioan Godea.

Cu înstristare şi pioşenie, adresăm sincere condoleanţe îndureratei familii.

 

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

 

Conducerea şi colectivul Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”

Conducerea şi membrii Asociaţiei Muzeelor în Aer Liber din România

A plecat dintre noi Romulus Antonescu,
un cunoscut cercetător în domeniul etnologiei.

Filolog, absolvent al Universităţii Bucureşti şi doctor al acleleiaşi Universităţi, Romulus Antonescu a desfăşurat de-a lungul vieţii o activitate intensă de cercetare pentru păstrarea şi promovarea patrimoniului cultural românesc.

În calitate de muzeograf a participat la numeroase campanii de cercetare finalizate prin numeroase studii şi cercetări, publicate în reviste de specialitate iar încununarea activităţii de cercetare este teza de doctorat
Elemente de static şi dinamic în poezia orală românească.

A lucrat o lungă perioadă în Ministerul Culturii în funcţia de Consilier (1992 – 1994) iar în perioada 1997 – 2001 ca Director General al Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”.

Regretăm profund dispariţia sa, transmitem condoleanţe familiei şi îi vom păstra vie amintirea sa.

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

A plecat dintre noi Tiberiu Graur, cel care a fost, este şi va rămâne o personalitate marcantă pentru viaţa ştiinţifică şi culturală a României şi nu numai.

Filolog, documentarist, cercetător etnolog, profesor universitar şi nu în ultimul rând Director General al Muzeului Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca, timp de peste două decenii, Tiberiu Graur este autorul a numeroase studii şi lucrări de analiză şi sinteză privind cercetarea etnologică, teoria sistemelor antropologice şi teoria comunicaţiei – semiotica.

În calitate de cercetător etnolog a participat în campanii în peste 800 de localităţi din ţară finalizate prin studii de excepţie. În calitate de comisar a organizat expoziţii de anvergură în SUA, Franţa, Italia, Ungaria.

Expert în Consiliul Europei, membru în Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor, membru al Asociaţiei Muzeelor în Aer Liber din România şi al Asociaţiei Europene a Muzeelor în Aer Liber, Tiberiu Graur a militat neîncetat pentru păstrarea şi promovarea patrimoniului cultural naţional.

A fost colaborator al publicaţiilor de specialitate şi al presei scrise contribuind prin lucrările sale la descoperirea şi valorificarea tezaurului de cultură şi civilizaţie rurală românească.

Colectivul Muzeului Satului din Bucureşti este alături de colegii Muzeului Etnografic al Transilvaniei şi de familia îndurerată regretând dispariţia prematură a bunului coleg şi prieten, a omului de cultură care a fost Tiberiu Graur.

Dumnezeu să-l odihneasca în pace!

Conf. univ. dr. Paula Popoiu
Manager
Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”
Preşedinte al Asociaţiei Muzeelor în Aer Liber din România

Complexul Muzeal Vrancea cuprinde secţii de istorie şi arheologie, etnografie, ştiinţele naturii; mausoleele din Mărăşeşti, Mărăşti, Soveja, precum şi casele memoriale ale unor personalităţi precum: Ion Roată (comuna Câmpuri) şi Al Vlahuţă” (comuna Dumbrăviţa). Muzeul Vrancei deţine bogate colecţii de bunuri arheologice, etnografice şi de ştiinţele naturale, expuse în expoziţiile de bază sau în cele 72 de obiective ale Secţiei de Etnografie. De asemenea, Muzeul mai deţine obiecte şi documente ce poartă amprenta evenimentelor petrecute în veacul al XIX-lea (1848, Unirea Principatelor, Războiul de Independenţă), dar şi a unor personalităţi ale vieţii sociale, culturale şi politice vrâncene (scriitorul şi diplomatul Duiliu Zamfirescu, juristul Gh. Apostoleanu, arhitectul Ion Mincu, geograful S.Mehedinţi, întemeietorul teatrului focşănean – Maiorul Gh. Pastia, scriitorul Al. Vlahuţă, ţăranul Ion Roată).

 

Program:

L – D – 09.00 – 17.00

www.cjvrancea.ro

Muzeul Satului Vâlcean şi-a conturat profilul său tematic încă din 1974 sub forma unui sat-muzeu, menit să reconstituie pe o suprafaţă de 8 hectare, imaginea funcţională a unei aşezări rurale tradiţionale, cu toate instituţiile sale social-culturale. În prezent muzeul este reprezentativ prin cele patru sectoare ale sale: sectorul gospodărie – locuinţa, ce cuprinde un număr de 42 unităţi şi peste 12.000 piese muzeistice, sectorul social – cultural al monumentelor de utilitate publică ce cuprinde o şcoală primară rurală de la începutul secolului al XX-lea, un han de la sfârşitul secolului al XIX-lea, o biserica din lemn, construită la 1785; un scrânciob, sectorul meşteşuguri – tehnici populare, ce prezintă procedeele şi tehnicile de prelucrare a unor materii prime necesare pentru făurirea unor unelte, vase şi diferite obiecte de uz casnic si altele, sectorul construcţiilor specializate – reprezentat prin câteva unităţi, ilustrând pe cele din hotarul satului sau din zona montană: troiţe de drum, fântâni de hotar, stupine de albine, o stâna, foişoare de pază etc.

 

Program:

Vara: L – inchis; Ma – D – 10.00 – 18.00

Iarna: L – inchis; Ma – D – 10.00 – 17.00  

http://www.muzee-valcea.ro/

Organizat în apropierea Cetăţii de Scaun a Sucevei, Muzeul Satului Bucovinean pune în valoare patrimoniul arhitectonic de factură populară dinŢara de Sus. Cel mai tânăr dintre muzeele în aer liber ale României s-a înfiripat în deceniul al VIII-lea al secolului trecut, când satul bucovinean dispunea de nenumărate monumente de arhitectură populară, şi a prins contur după 1990, când noi gospodării şi instalaţii tehnice populare au fost transferate, reconstruite şi deschise publicului vizitator.

Dincolo de funcţia esenţială de conservare, restaurare şi valorificare a patrimoniului cultural etnografic, Muzeul Satului Bucovinean s-a impus în peisajul cultural naţional prin organizarea de evenimente culturale de nvergură naţională şi locală – prezentarea obiceiurilor şi tradiţiilor specifice zonei, organizarea de târguri ale meşterilor populari pentru promovarea creaţiilor autentice, tabere de creaţie pentru elevi – muzeul devenind astfel un centru polarizator pentru viaţa culturală a Sucevei.

Program:

Vară (15 Aprilie – 15 Octombrie) – L – D –  10.00 – 18.00

Iarnă (15 Octombrie – 15 Aprilie) – L – Vi – 08.30 – 15.30

www.muzeulbucovinei.ro/muzeu/expozitii-permanente/muzeul-satului

Muzeul Satului din Bran este amenajat chiar în curtea Castelului Bran (cel mai vizitat obiectiv turistic din România după statisticile oficiale – datorită legendelor ce îl au ca personaj principal pe „Dracula”) şi reprezinta un important vestigiu cultural al zonei Bran. Realizat in urma cu peste 40 de ani, muzeul satului evidenţiază arhitectura tradiţională din satele din Ţara Bârsei.

Principalele tipuri de gospodarii şi locuinţe amenajate în interiorul muzeului, alături de o serie de anexe gospodareşti sunt raportate la ocupaţiile de bază ale vremurilor respective, cum ar fi: agricultura, creşterea animalelor, prelucrarea lânii şi a lemnului, etc. Muzeul satului braneăn evidenţiază evoluţia tipologică arhitecturală de la case cu o singură încapere la case cu două şi trei încaperi, cu tindă şi diverse anexe.

Muzeul Satului din Bran este o marturie vie a acestei zone etnografice, bogată în cultură şi tradiţii şi totodată, reprezentand un punct de atracţie pentru numeroşii turişti care tranzitează Branul sau petrec sejurul la pensiunile de aici.

Program:

Vara: L –  12.00 – 18.00; Ma – D –  9.00 – 18.00

Iarnă: Ma – D – 9.00 – 16.00  

http://ghidulmuzeelor.cimec.ro/id.asp?k=1702

Complexul Muzeal Măldăreşti
Începuturile muzeografiei vâlcene datează imediat dupa al II-lea razboi mondial, prin infiinţarea la Râmnicu Vâlcea, în anii 1949-1950, a primului muzeu – Muzeul Regional Râmnicu Vâlcea – prin preluarea de la Liceul „Lahovari” a unor colectii de arheologie, istorie, artă plastică, icoane, carte veche bisericească, piese de ştiinte naturale etc).
Muzeul a fost organizat, iniţial, în cladirea actualului muzeu de Arta „Casa Simian”, transformandu-se în anul 1955 în Muzeul Raional Râmniuc Valcea, iar din 1968 devenind Muzeul Judeţean Vâlcean.
Dupa anul 1968 Muzeul Judetean Vâlcea a cunoscut o dezvoltare şi o extindere continuă a colecţiilor, transformându-se într-o instituţie de cultură specializată în cercetarea, conservarea, restaurarea precum şi valorificarea acestora prin intermediul expoziţiilor, programelor culturale, programelor de pedagogie muzeală.
Fiind conceput şi organizat ca un complex cultural, Muzeul Judetean Vâlcea are în structura sa organizatorica un numar de 9 unitati muzeale dintre care Muzeul Satului fiind emblematică pentru cultura tradiţională locală.

Complexul Muzeal Maldaresti a fost organizat intr-un cadru natural pitoresc si reuneste Culele Greceanu, Duca, precum si Casa Memoriala I.G.Duca, toate fiind monumente deosebite ale arhitecturii romanesti, in care se impletesc armonios elemente taranesti din zona cu elemente ale unor constructii cu caracter de fortificatii. Pe aceste meleaguri, unde legenda se imbina cu istoria, Cula Greceanu isi are inceputurile in secolul al XVI-lea, cand Nan Paharnicul construieste un turn de aparare, iar nepotul sau, Tudor Maldar, adauga spre sfarsitul secolului al XVIII-lea, restul constructiei.
In ceea ce priveste etimologia cuvantului „cula”, acesta deriva din turcescul „kule”, care desemneaza un turn, iar in spatiul romanesc defineste, prin extensie, o locuinta intarita in forma de turn, care are drept caracteristici principale un parter inalt, masiv, o scara interioara de acces spre etaj si retragerile succesive ale zidului in inaltime.
Acest tip de constructie se afla raspandit in aria Peninsulei Balcanice, cu precadere in Serbia si Albania, dar si in Bulgaria. La noi el este caracteristic numai zonei invecinate spatiului balcanic, respectiv Olteniei si vestului Munteniei.
Ridicate de boiernasi olteni, ca masura de aparare impotriva amenintarii incursiunilor pasalelor de la Vidin si Ada-Kaleh si cetelor de haiduci care se inmultisera ingrijorator, culele au dainuit pana in zilele noastre facand dovada rezistentei lor.

CULA GRECEANU
Cel mai vechi edificiu din cadrul acestui complex este Cula Greceanu, care a pastrat acest nume intrucat in timp a trecut prin zestre de la familia Maldarescu la familia Greceanu
Trecand peste legenda care atribuie construirea acestui edificiu unuia dintre capitanii lui Mihai Viteazul – Tudor Maldar – argumentele istorice dateaza constructia catre sfarsitul secolului al XVIII-lea cand ar fi fost fie recladita, fie ridicata din temelii de „jupan Gheorghe Maldarescu si jupanita ego Eva”.
Sunt prezente cateva indicii ale stilului brancovenesc: ferestrele pivnitei lucrate in piatra traforata , cele doua cerdace cu arcade si boltile de penetrare din incaperea de la etajul I care intaresc aceste afirmatii.
Accesul pentru vizitator se face pe o usa din stejar ferecata si continua cu o scara din lemn pana la etajul I. Zidul exterior al casei scarii este strapuns de doua guri de tragere pentru apararea intrarii.
La etajul I, din pridvorul larg deschis spre miazazi, se intra intr-o incapere de dimensiuni reduse, de unde cu ajutorul unei scari mobile se putea ajunge in locul cel mai sigur in caz de primejdie, adevarata ascunzatoare a cladirii, de foarte mici dimensiuni si prevazuta doar cu o mica ferestruica.
Tot la etajul I se mai afla o incapere, fosta camera de primire , din care se trece intr-o alta camera sustinuta de bolti, unde pictorita Olga Greceanu a imortalizat in fresca imagini din trecut, oferind posteritatii portretele celor din familia Maldarescu, luand ca model tabloul votiv al bisericii din apropiere.
La etajul al II-lea se afla un frumos cerdac deschis prin arcade trilobate , iar in partea de nord se gasesc doua camere amenajate intr-o perioada recenta pe locul unde fusese candva un pod.
Ca o particularitate a constructiei care o situeaza printre cele mai vechi de acest tip din tara, la Cula Greceanu pivnita nu comunica cu etajul. Aceasta prezinta avantajul ca, in caz de primejdie, restul ansamblului era izolat, dar si dezavantajul ca, fiind usor adancita in pamant, ferestrele si cerdacul de la etaj puteau fi mai usor accesibile raufacatorilor.
Incepand din 1967, Cula Greceanu, restaurata, a fost deschisa publicului vizitator, iar in prezent expozitia de baza organizata in interior, incearca sa ilustreze, prin intermediul unor piese, atmosfera de la curtea unui boiernas oltean.
CULA MALDARESCU (I.G.Duca)
Impunatoare prin masivitatea zidurilor, cula a fost construita in anul 1812 de catre Gheorghita Maldarescu, chiar daca din inscriptia de pe peretele etajului se poate descifra 1827, acesta este anul executarii stucaturilor
Constructia de forma dreptunghiulara, cu un iesind in partea de vest este alcatuita din parter si doua etaje. Parterul prezinta caracteristicile culei, fiind prevazut cu o usa de acces din lemn de gorun masiv, comuna beciului si partii locuite a culei si cinci ferestruici inguste ce par niste metereze. Aici se vad stalpii enormi din lemn, care sustin grinzile masive. Remarcata pentru decorul deosebit de autentic, aceasta incapere a fost folosita foarte des in productiile cinematografice, aici turnandu-se filme de referinta ca : „Neinfricatii”, „Drumul Oaselor”, „Iancu Jianu – Haiducul”.
Etajul I cuprinde o incapere mare, iatac si o sala, iar la etajul al II-lea doua odai, o incapere mai mica si un vast cerdac, al carui tavan este impartit in trei registre, avand fiecare la mijloc cate un motiv decorativ.
Se poate observa varietatea si frumusetea sobelor cu gura de incarcare intr-o camera s i soba in alta, cu modele diferite de la o incapere la alta si care sunt marturii vii ale artei unui mestesug de mult apus.
In 1910 I.G.Duca, indragostit de pitorescul locului, inca de pe vremea cand fusese numit judecator la ocolul Horezu, afland ca cele doua constructii sunt nelocuite, cumpara si hotaraste sa-si construiasca in apropiere o modesta casa de vacanta. Tot el este si cel care, prin pasiunea lui pentru traditie si autentic, incearca sa amenajeze interiorul culei Maldarescu, intr-un mod cat mai original. Astfel, aflam ca la 1912 „pe tavanuri sunt spanzurate tot felul de candele de argint si caldarusi de arama din care atarna flori; pe pereti sunt insirate farfurii lucrate de tarani, icoane vechi adunate de pe la batranii satelor, prosoape, cruci, sfesnice cumparate de prin balciuri indepartate; pe jos si pe scaune sunt intinse intr-o neregula placuta tot felul de scoarte, laicere si covoare vechi.”
Astazi, intrucat majoritatea acestor obiecte au disparut, se incearca organizarea unei expozitii permanente care sa pastreze in linii mari aceeasi tendinta de la inceputul secolului.

CASA MEMORIALA I.G.DUCA
Construita in 1912 de omul politic liberal I.G.Duca pentru a fi folosita drept casa de vacanta, actuala constructie reflecta prin dimensiuni si amenajare bunul gust si modestia unui om care, desi ajuns prim ministru, a reusit sa pastreze in tot ce a facut simtul masurii. I.G.Duca, om politic de o remarcabila valoare, teoretician al liberalismului si sustinator al ideii de progres, avea sa cunoasca una dintre cele mai spectaculoase si meritate cariere politice : deputat in parlament la 26 de ani, ministru la 38 de ani si prim ministru la 54 de ani.
Nascut la 20 decembrie 1879, la Bucuresti a urmat clasele primare si primele doua clase de liceu in particular, dupa care a urmat Colegiul Clasic „Cantemir Voda”. Cursul superior il continua la Liceul „Sfantul Sava”, mentinandu-se intre fruntasi, asa cum avea sa-si aminteasca un vechi coleg si prieten Gala Galaction : „In toamna anului 1894, promotia mea de la Liceul „Sfantul Sava” intrase in clasa a V-a. De obicei aceasta clasa era un nod de cale ferata. Multi scolari de prin alte scoli debarcau la liceul nostru si luau trenul clasei a V-a. Intre noii sositi era si un baietandru mai mic si mai firav decat media colegilor, dar cu o infatisare mai deosebita. Era miop, purta ochelari, avea obraz fin si trandafiriu si sub ochelarii lui de miop niste scaparari de nestinsa curiozitate si de vie inteligenta. Nu ne-am imprietenit prea curand.
El era un elev de o sarguinta si de o exactitate exemplara. S-a afirmat in 2-3 luni, fruntas printre fruntasi si a devenit stima colegilor si a profesorilor. Eu eram un fel de inger apostat…”
In iunie 1897 isi ia bacalaureatul, iar in toamna aceluiasi an pleaca la Paris pentru studii universitare, inscriindu-se la Facultatea de Drept.
Teza de doctorat, pe care studentul I.G.Duca a prezentat-o la Paris comisiei, „Societatile Cooperatiste din Romania”, a impus prin noutate, cat si prin maniera de abordare.
Intors in tara, la recomandarea lui Ion I.C.Bratianu este numit ajutor de judecator la Ocolul Valcea, Plasa Horezu, la 20 decembrie 1902, exact in ziua in care implinea 23 de ani. Au urmat patru ani de activitate la Casa Centrala a Cooperatiei din Bucuresti in calitate de subdirector.
Anul 1907 coincide cu momentul intrarii sale in viata politica in randul Partidului National Liberal, pe listele caruia candideaza pentru prima oara si este si ales ca deputat in Parlamentul Romaniei.
Izbucnirea primului razboi mondial a marcat punctul de cotitura pentru activitatea politica a lui I.G.Duca, care devine Ministru al Instructiunii Publice si Culte, calitate care i-a permi s sa ia parte la negocierile privind Tratatul de Alianta ce avea sa fie semnat cu Antanta.
Dupa ce, la sfarsitul razboiului, timp de un an a fost Ministru al Agriculturii, in 1922 Partidul National Liberal i-a incredintat Ministerul Afacerilor Externe. In acelasi an a fost convocata, la Lausanne, la 20 noiembrie, o conferinta de pace cu Turcia, unde se punea din nou problema Stramtorilor.
Cea mai importanta prevedere a acestui tratat, la care I.G.Duca si-a adus o contributie remarcabila, a fost recunoasterea frontierelor consacrata prin tratatele din 1919-1920.
Dupa Instructiunile Publice si Culte, Agricultura – Domenii, Externe, a devenit in 1927 titularul Ministerului de Interne, insa pentru scurt timp. Moartea lui Ionel Bratianu, la putin timp dupa regele Ferdinand, a facut ca Partidul National Liberal sa-i incredinteze presedintia lui Vintila Bratianu intr-un moment dificil, cand liberalii isi incepeau o lunga si grea perioada de opozitie.
Revenirea lui Carol al II-lea parea sa distruga tot capitalul politic al liberalilor, cu atat mai mult cu cat presedintele partidului luase atitudine ferma, iar I.G.Duca se solidarizeaza cu acesta, rostind celebra fraza „sa mi se usuce dreapta de i-o voi intinde aventurierului.”
Figura proeminenta a vietii noastre publice, de o cinste exemplara, cu o inalta constiinta a raspunderii, o respingere organica a tot ceea ce insemna trafic al intereselor statului, I.G.Duca este numit, dupa moartea lui Vintila Bratianu, la 14 noiembrie 1933, de catre rege, sef al guvernului, care sub o aparenta impaciuitoare ascundea ideea razbunarii.
Prilejul nu a intarziat sa apara. La 7 decembrie 1933, in sedinta de Cabinet, majoritatea guvernantilor, chemati sa-si dea votul pentru dizolvarea Miscarii Legionare, s-a opus. Procedura fireasca ar fi fost ca regele sa semneze un decret regal de dizolvare, insa el a refuzat trecand aceasta sarcina in competenta lui I.G. Duca, in calitate de prim ministru. Prin acest raspuns negativ, regele a deviat furia Legiunii asupra lui Duca, care-l facea raspunzator pentru toate hotararile guvernului.
Consecintele nu au intarziat sa apara. In seara zilei de 29 decembrie 1933, pe cand se intorcea de la Peles, dupa o audienta la rege, la iesirea din gara Sinaia, I.G.Duca a fost asasinat de trei legionari. Respectandu-i-se dorinta testamentara si, asa cum reiese din registrul de la Cimitirul Belu, la 6 mai 1934, ramasitele pamantesti au fost aduse in judetul Valcea, aproape de Maldaresti, la biserica de la Ursani, unde se odihnesc si azi.
Valcenii au incercat sa-i perpetueze amintirea ridicandu-i, un an mai tarziu, o statuie chiar in centrul orasului, pe locul unde se afla azi statuia lui Mircea cel Batran din parcul cu acelasi nume, iar bulevardul Calea lui Traian s-a numit intr-o vreme chiar bulevardul I.G.Duca. Se pare insa ca timpul a fost necrutator : in perioada venirii legionarilor la putere statuia a fost demolata, iar bulevardul si-a recapatat vechea denumire.
Doar maldarestenii mai pastreaza, plini de nostalgie, amintirea celui pe care un mare istoric spaniol Francisco Veiga avea sa-l caracterizeze ca fiind „ ultimul zoon politikon al romanilor”.
http://www.muzee-valcea.ro