Muzeul în aer liber din Negreşti-Oaş  este situat la câteva sute de metri în dreapta drumului naţional Satu Mare – Sighetu Marmaţiei (DN 19), drum care străbate centrul micului oraş – „capitală” a Ţării Oaşului. Pe lângă  accesibilitate, aşezarea sa pe malul râului Tur  a oferit realizatorilor  câteva avantaje importante, prin care au depăşit marele handicap iniţial al spaţiului extrem de redus (sub două hectare).  În primul rând a permis  amplasarea aici a unor instalaţii tradiţionale care folosesc apa, adică  o moară de apă, o piuă pentru prelucrat postavul ţărănesc(pănură), o vultoare şi o pălincie, toate funcţionale, iar  unele chiar  folosite în mod frecvent de localnici. În acest moment este în curs de restaurare şi instalare o dăracă (instalaţie de scărmănat lâna), ceea ce înseamnă că  în scurt timp  muzeul negreştean va deţine întreaga gamă de instalaţii locale de acest tip, şi toate în stare de funcţionare, marcând astfel o premieră în muzeologia românească. Fapt  remarcabil mai ales dacă ţinem seama de începuturile şi de parcursul dificil ale acestui muzeu.

Al doilea avantaj porneşte de la peisaj; albia superioară a râului are aici o remarcabilă varietate de relief care, împreună cu vegetaţia, îi conferă spaţiului muzeal frumuseţe şi farmec. Aşa încât turistul (îndeobşte grăbit)  care intră în muzeu pe vraniţa cu boc (poarta tradiţională oşenească) este surprins şi încântat în acelaşi timp să descopere  dintr-o privire imaginea unui veritabil amfiteatru  natural în care au fost răsfirate  cele 35 de unităţi,  transferate din teritoriu sau reconstituite după modele originale existente în satele  Oaşului şi chiar să-şi aleagă, în funcţie de timpul avut la dispoziţie, un anume traseu de vizitare.

Oricare ar fi acesta, el începe obligatoriu cu biserica de lemn din Lechinţa Oaşului, construită în primul sfert al secolului XVII şi care domină întreg spaţiul muzeului, precum vor fi făcut  pe vremuri toate bisericile în  vechile sate de tip risipit ale Oaşului.  Este singura biserică de lemn care s-a păstrat în zonă şi a fost restaurată în muzeu a doua oară în anul 2006, când a fost concepută şi o soluţie muzeografică originală, al cărei rezultat stârneşte acum interesul vizitatorilor;  în locul zugrăvelii  originale, distruse, a fost reconstituită o pictură murală de secol XVIII, pe baza unui proiect realizat de pictorul Ioan Gozman după cercetarea tuturor bisericilor de lemn din Maramureş şi a altora din zonele învecinate.

Amplasarea celor 11 case a urmărit să creeze sugestia de sat risipit, tip reprezentativ odată pentru  toată zona Oaşului. Însă considerând caracterul deosebit de unitar al zonei, numai 4 case au fost folosite pentru reconstituirea unor gospodării tradiţionale: casa Betea din Racşa(secolul  XVIII), casa Morar din Negreşti(secolul  XIX), casa Moiş din Moişeni(XIX) şi casa Paul din Cămârzana(secolul XVIII, aflată acum în curs de amenajare şi completare). Remarcabile sunt cele două şuri din Gherţa Mare şi  Gherţa Mică(două din cele trei tipuri care au existat odată), poiata pentru oi din Bixad, cele 5 tipuri de coteţe pentru păsări şi animale, cuptorul-afară, atelierul de fierărie(de asemenea funcţional) şi troiţa din Moişeni. Celelalte case au rostul  să ilustreze tipologia caselor din zonă ori tehnici şi materiale specifice de construcţie, iar câteva au fost folosite pentru realizarea unor proiecte muzeografice. Aşa în casa Contra din Vama (prima decadă a secolului  XX)  am amenajat un atelier-şcoală de ceramică,  casa Vincze (tot) din Vama(1936)  e o casă de şezători, în interiorul şi în jurul unei case din Negreşti(construită în prima parte a  secolului  XX) funcţionează moara de apă, piua pentru pănură şi cele două vultori, după cum într-una din cele două case monocelulare din Gherţa Mică(secol XIX) e deschisă vara o minusculă, dar originală galerie de artă contemporană, iar  casa Lohan din satul Tur(1943)  va găzdui în curând un atelier de gube (haine miţoase din lână).

La intrarea în muzeu e amenajat un magazin de artă populară şi artizanat din care vizitatorii îşi pot procura, între altele, ceramică de Vama produsă în cadrul muzeului.

La secţia pavilionară  funcţionează din anul 2006 o modernă şi foarte spaţioasă galerie de artă în care se organizează anual 4 – 6 expoziţii de artă plastică şi artă populară.