Muzeul satului maramureşean din Sighetul Marmaţiei se constituie ca o rezervaţie de monumente de arhitectură vernaculară din Ţara Maramureşului, selecţionate după criterii ştiinţifice, riguros elaborate, având ca bază tipologia construcţiilor pe subzone, evoluţia acestora în plan arhitectural şi ca sistem constructiv, totul în diacronie (pornind de la cele mai vechi construcţii găsite în teren) şi în sincronie (aşa cum s-au statornicit în cadrul aşezărilor şi s-au păstrat în majoritatea lor funcţionale până la data transferului în muzeu).
În cadrul satului-muzeu, casele şi gospodăriile au fost grupate pe principalele subzone ale Maramureşului istoric (Cosău – Mara şi Iza Inferioară până la Strâmtura, Iza Mijlocie, Vişeu – Borşa, subzona Tisei şi a bazinului Ruscova).
Drumul Ţării, Uliţa Bisericii, Valea Morii, uliţe drepte şi întortocheate, poteci şi „prilazuri” alcătuiesc structura intimă a satului-muzeu şi toate converg spre un promontoriu pe care, ca în mai toate satele maramureşene, este aşezată biserica.

Prezenţa minorităţilor etnice în zonă, dispersate în special în aşezări de pe Valea Tisei, dar şi grupate în aşezările de pe Valea Ruscovei sau în zona Vişeului, indiferent că au fost evrei, germani, slavi, maghiari, ţigani sau alţii, prin schimbul de valori materiale şi spirituale şi-au adus aportul la dezvoltarea culturii zonei. De aceea încă prin tematica elaborată de noi în anul 1972 sunt cuprinşi în prezentarea lor în muzeu.
Un loc special am destinat în cadrul satului-muzeu „sectorului de instalaţii tehnice populare acţionate de apă”. Acestea, în comunităţile tradiţionale fiind dispuse la marginea aşezărilor, le-am găsit locul pe malul pârâului Ronişoara, care trece prin muzeu.
Toate aceste monumente sunt prezentate (restaurate şi conservate) în muzeu în complexe gospodăreşti pe specificul fiecărei subzone. În locuri speciale sunt prezentate instituţiile comunitare (biserica şi cimitirul aşezării), iar pentru altele sunt rezervate amplasamente (şcoala, primăria). „Crâşma” şi „boldul”, morile, pivele şi vâltorile, sunt şi vor fi funcţionale pentru a familiariza vizitatorul cu secvenţe din viaţa satului. Şura şi „jocul la şură” se animă cu ocazia marilor sărbători ale muzeului, iar în sezon turistic lucrul pământului (holde de grâu, cânepişte, straturi cu zarzavat, cositul şi uscatul fânului etc.), dar şi femeile care ţes cerge şi ţoluri, lemnari, olari etc.
Dacă iniţial muzeul prefigura o rezervaţie de arhitectură populară, prin corecturile tematice aduse pe parcurs a devenit un muzeu al satului tradiţional, cu tot ce incumbă acesta, cu încercări reuşite de a-i da viaţă.

Date de contact:

MUZEUL MARAMUREŞULUI
Piaţa Libertăţii, nr. 15
435500 Sighetul Marmaţiei
Maramureş
Tel./Fax: 0262311521
Email: muzeulmaramuresului@yahoo.com
Website: www.muzeulmaramuresului.ro

DANIELA FRUMUŞEANU născută la 11.VII.1961, localitatea Bacău, judeţul Bacău; absolventă a Liceului de Artă din Bacău, specializarea Tapiserie-Imprimeuri, anul 1980, clasă profesor Elena Pârlea şi a Institutului de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu” Bucureşti, Facultatea de Arte Decorative, specializarea Tapiserie-Imprimeuri, anul 1984, clasă profesor univ. Ecaterina Teodorescu.
Din anul 2007 doctor în Arte Vizuale, Universitatea Naţională de Arte-Bucureşti. În prezent conferenţiar univ.dr. la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, Facultatea de Arte Decorative şi Design, Catedra de Arte şi Design textil, specializarea-Imprimeuri.
Apartenenţă la organizaţii profesionale, culturale, civice-non profit (afiliaţii):
din 2010 până în prezent, membră a Asociaţiei Femeilor cu Diplomǎ Universitarǎ din
România; din 2010 până în prezent, membră a Asociaţiei Visarta; între 2010-2008, membră a Asociaţiei Naţionale a Femeilor cu Diplomǎ Universitarǎ din România; din 2008 până în prezent, membră a Asociaţiei Culturale Româno-Italiene D’arte Da Vinci; din 1991 până în prezent, membră a (U.A.P.R.) Uniunii Artiştilor Plastici din România, Filiala Bucureşti, Secţia Arte Decorative.
Membru fondator: din 2010 AFDUR (Asociaţia Femeilor cu Diplomă Universitară din
România).
Activitatea artistică cuprinde: 24 de expoziţii personale în ţarǎ şi strǎinǎtate; participare la expoziţii de grup în ţară şi străinătate (municipale, naţionale, bienale, trienale, qvadrienale), organizator şi curator al unor evenimente artistice cu caracter naţional şi internaţional; deţinătoare a 8 premii acordate de Uniunea Artştilor Plastici Profesionişti din România şi alte asociaţii artistice din România; 5 nominalizări, 19 Diplome de Excelenţă, diplome de participare.
Autor unic a două cărţi şi prim autor a două cărţi, apărute la edituri din Bucureşti recunoscute de CNCSIS; autoarea unor articole de specialitate publicate la diverse edituri din Bucureşti. Editor coordonator al unor cataloage de artă şi al unor DVD-uri (cu ISBN) tipărite la Editura UNArte Bucureşti. Menţionată în cărţi, cataloage şi reviste de artă (tipărite sau online), CD-uri cu ISBN şi pe diferite site-uri. Curator/rganizator şi participant cu lucrări de artă în cadrul unor proiecte interdisciplinare naţionale şi internaţionale.
Participări cu articole la sesiuni ştiinţifice naţionale organizate în cadrul/în afara Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti.
Lucrări donate/achiziţionate pentru spaţiul public sau privat, în ţară şi străinătate.
Activitatea didactică: coordonator grupe licenţă/master Catedra de Arte şi Design Textil; membră a comisiilor de notare Diplomă, Master, examen de admitere – Catedra Arte Textile, Facultatea de Arte Decorative şi Design (vezi Activitate didactică 2012-1988); 2012-2000 membră a Comisiei de selecţionare şi evaluare a lucrărilor realizate de studenţii Facultăţii de Arte Decorative şi Design.
Coordonator în perfecţionarea post universitară a 6 lucrări de Gr. I didactic pentru învăţământul preuniversitar specialitatea Educaţie Artistică Plastică.
Website: https://sites.google.com/site/frumuseanudaniela/
http://frumuseanudaniela.wikispaces.com/space/content#content?o=0&rid=3

INFORMAŢII PERSONALE
Nume Aurelia T. COSMA

Naţionalitatea Română
Data Naşterii 22 – 11 – 1950
EXPERIENŢĂ PROFESIONALĂ 2005 – în prezent
Corespondent naţional al Asociaţiei Europene a Muzeelor în Aer Liber

2005 – 2007
Secretar al Asociaţiei Naţionale a Muzeelor în Aer Liber
(pregătirea programului Asociaţiei, completarea bazei de date a Muzeelor în Aer liber din România)

2005 – în prezent
membru cu drepturi depline în Asociaţia Europeană a
Muzeelor în Aer Liber

2004
Membru fondator al Asociaţiei de Ştiinţe Etnologice din România

2002 – 2003 Director programe – imagine, Educaţie
permanentă la Muzeul Satului (Ordinul MCC)
coordonarea activităţii secţiilor: Programe – imagine,
Educaţie permanentă: definirea activităţii, conform
planului; definirea sarcinilor pentru fiecare persoană şi
ierarhizarea priorităţilor; elaborarea planului anual al
programelor culturale, educative şi de imagine; organizarea
programelor culturale, educative si de promovare a
activităţilor muzeale; analize de public; stabilirea de
parteneriate cu institutii culturale, de educatie, cu mass
media, cu institutii si societati de promovare şi sponsoring;
colaborator şi organizator al unor evenimente ştiinţifice şi
culturale naţionale şi internaţionale:
elaborarea rapoartelor sintetice privind activitatile culturale,
educative
2003 – în prezent
Director Programe Culturale, Marketing (Ordinul MCC)
coordonarea activităţii secţiilor: Programe culturale,
Marketing, Biroul Galerie Artă populară, librărie:
definirea activităţii, conform
planului; definirea sarcinilor pentru fiecare persoană şi
ierarhizarea priorităţilor; elaborarea planului anual al
programelor culturale, educative şi de marketing; organizarea
programelor culturale, educative, de marketing, de
promovare a activităţilor muzeale; analize de public; de
marketing privind oferta cultural-educativă; stabilirea de
parteneriate cu institutii culturale, de educatie, cu mass
media, cu institutii si societati de promovare şi sponsoring;
elaborarea rapoartelor sintetice privind activitatile culturale,
educative şi de marketing

2002
Consilier gradul profesional I – Ministerul Culturii şi Cultelor
(Direcţia muzee, colecţii, arte vizuale) – colaborare
colaborare cu instituţii partenere în organizarea
evenimentelor culturale – Direcţii judeţene pentru cultură,
Autorităţi locale din ţară, Centre naţionale ale creaţiei
populare, Inspectorate judeţene pentru educaţie;
colaborare şi organizare a unor programe naţionale şi
europene

2001
Director General interimar – Muzeul Satului (Ordinul MCC)

1998 – 1999
Redactor – Revista Muzeelor – colaborare

1997
Redactor colaborator Radio România
(activităţi de promovare radiofonică a programelor culturale
organizate de Muzeul Satului; interviuri cu personalităţi din
domeniul etnologiei; prezentarea unor creatori populari)

1994
Referent de specialitate – Ministerul Culturii şi Cultelor,
(Direcţia Muzee şi Colecţii) – colaborare
(colaborare cu instituţii muzeale din Bucureşti şi din ţară în
vederea organizării unor programe cultural şi de educaţie
muzeală; contacte cu instituţii culturale şi de educaţie pentru
organizarea unor evenimente culturale)

1991 – 1999
Şef secţie Relaţii cu publicul – Muzeul Satului, Bucureşti
promovarea activităţilor ştiinţifice, de restaurare-conservare şi
de valorificare a creaţiei populare; elaborarea unor materiale de
promovare (ghid, pliante, afişe, postere); completarea
permanentă a bazei de date privind partenerii şi colaboratorii
mueului; parteneriate cu mass-media; elaborarea şi
coordonarea Curierului Muzeului Satului;

1978 – 1990
Muzeograf, Secţia Creaţie populară contemporană, Valorificarea creaţiei populare, Muzeul Satului, Bucureşti
– participarea în cadrul unor echipe sau individual la cercetări de
teren în diferite zone ale ţării având ca obiectiv cultura şi
civilizaţia tradiţională şi contemporană;
– colaborare cu Ministerul Culturii din România şi Franţa, cu
Institutul de proiectare Prahova, Institutul de proiectare Timiş,
Ministerul Cercetării şi Tehnologiei, ICED pe diverse teme:
cercetarea arhitecturii rurale tradiţionale şi contemporane
(chestionare, fişe de sat, hărţi); elaborarea criteriilor de
formare etnografică (mediul geografic); cercetări pentru Atlasul
etnografic al României (aşezare, meşteşuguri); meşteşuguri
artistice (cercetări în teren pentru depistarea de meşteri
populari), mutaţii petrecute în cultura populară tradiţională
(elaborare fişe de meşter, colecţie de creaţie contemporană,
colaborare la alcătuirea repertoriului cretorilor populari
contemporani)
– din 1991 participare la programe de cercetare şi ateliere în
colaborare cu diferiţi parteneri din spaţiul european pe diferite
teme: Etnologie urbană (colaborare cu Misiunea patrimoniului
etnologic din Franţa); Centre de ceramică din România
(colaborare cu Muzeul de Arte şi Tradiţii din Paris); Noi şi ei.
Identitate şi relaţii interetnice (Ministerul Culturii din
Ungaria); Drumul lemnului (program al Consiliului Europei)
– organizare de expoziţii la sediu şi în străinătate (Grecia, Turcia,
Italia, Iordania, Norvegia, Portugalia)
– activităţi de educaţie muzeală;
– cercetările au fost valorificate prin studii, articole, lucrări şi
comunicări ştiinţifice

ACTIVITATE DIDACTICĂ

2002 – 2004
Lector – Academia de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu,
Bucureşti (Gestiunea patrimoniului – master)
1999 – Lector – Universitatea Excelsior, Bucureşti
(Etnologie, muzeologie)
EDUCAŢIE ŞI FORMARE 2009 – Curs formator – în cadrul proiectului româno-olandez MATRA – Management muzeal şi educaţie muzeală – program organizat de RNMR – Cluj Napoca

2007 – Curs formator – Belgia (Bokrijk) – program european de educaţie permanentă – Long Life Learning (1 săptămână)

2005 – Curs formator – Suedia (Ostersund) program european de educaţie permanentă – Long Life Learning – Muzeul Jamtli (1 săptămână)
2005 – Certificat de participare –Do Museums Still Matter? Ambasada SUA la Bucureşti -( 3 zile )
2004 – Adeverinţă de participare la cursul Managementul Proiectelor Culturale – Ministerul Culturii şi Cultelor, Centrul pentru formare, educaţie permanentă şi management în domeniul culturii

2004 – Curs formator – Bucureşti – Program european de educaţie permanentă – Long Life Learning – MCC

2004 – Certificat de absolvire – Managementul instituţiei muzeale – Ambasada SUA la Bucureşti

2003 – Certificat – Cipru (Aya Napa) –program european de educaţie permanentă –Management in adult education (4 zile)

2003 – Expert – bunuri cu semnificaţie etnografică (Ministerul Culturii şi Cultelor, Comisia Naţională a Muzeelor)

2003 – în prezent – Membru în Consiliul Ştiinţific al Centrului de Studii de Arhitectură Vernaculară “Dealu Frumos” de pe lângă Universitatea de Arhitectură Ion Mincu – Bucureşti

2002 – Curs formator – Austria (Strobl) -program european de educaţie Grundtvig 3 – Adult Craft Education (1 săptămână)

2001 – Cercetător ştiinţific principal gr. I (Ordinul MCC)

2001 – Spania (Barcelona ) – Conferinţa Generală ICOM
Managing change: museums facing economic and social challenges ( 1 săptămână)

1999 – Doctor în istorie – Specializarea Antropologie culturală şi istorică Universitatea Bucureşti, Facultatea de Istorie

1997 – Curs formator – Germania (Nürenberg) – Program de Pedagogie muzeală (Centrul de Pedagogie de la Germanisches National Museum- 11 zile) în cadrul Colocviului Internaţional Coeziune Socială şi Patrimoniu Cultural

1997 – colocviu de informare – Italia (Trento) – Muzeologie, Artele şi tradiţiile populare din România comparativ cu cele din Italia (Universitatea de studii din Trento – 11 zile)

1995 – 1997 Coordonator programe de formare a formatorilor – programe de pedagogie muzeală; Centrul de pregătire profesională din MCC

1995 – Atestat – Franţa (Sabres) – cercetare şi relaţii publice în Ecomuzeul Landelor Gasconiei (stagiu de documentare şi schimb de experienţă oferit de Ministerul Culturii şi Francofoniei – 3 luni)

1994 – stagiu de informare şi documentare în politicile de marketing – Franţa (Lyon) –Economia şi dezvoltarea proiectelor patrimoniale, Marketing muzeal (program oferit de Ministerul Culturii şi Francofoniei – 4 zile)

1994 – Stagiu de formare – Franţa (Cuzals) – Etnomuzeologie, ecomuzee, Arhive non- orale ale etnologiei (Ministerul Culturii şi Francofoniei– 12zile)

1992 – Bursă de specializare – Franţa (Paris) – Relaţii cu publicul în muzee – (Ministerul Culturii şi Francofoniei – Centrul Internaţional pentru Studenţi şi Stagiari– 3 luni)

1992 – Adeverinţă – Programul Iniţiere în utilizarea calculatoarelor personale – Ministerul Culturii, Centrul de Perfecţionare a personalului din cultură şi artă, de pregătire postliceală şi postuniversitară

1991 – Stagiu de documentare – Franţa (Lille) – Patrimoniu industrial ( Ministerul Culturii şi Francofoniei– 10 zile)

1983 – Certificat de absolvire – program de perfecţionare – muzeografie CCES, Centrul Special de Perfecţionare a Cadrel

1979 – Certificat de traducător – limba franceză, CCES, Centrul special de perfectionare a cadrelor, nr. 6248 –
4 martie 1980

1974 – Licenţiat în geografie – Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi; Facultatea de Biologie-Geografie

1969 – Diplomă de bacalaureat – Liceul Al. I. Cuza – Focşani
ABILITĂŢI ŞI COMPETENŢE
Limba maternă româna
Limbi străine cunoscute Franceză Engleză
Citit: Bine Satisfăcător
Scris Bine Satisfăcător
Vorbit Bine Satisfăcător

Aptitudini şi competenţe sociale disponibilitatea comunicării în orice mediu social şi cultural; capacitatate de analiză şi sinteză a informaţiilor şi datelor de teren sau documentar; spirit întreprinzător şi de echipă; mobilitate, flexibilitate calităţi manageriale şi de marketing;
Aptitudini şi competenţe organizatorice – coordonator şi organizator proiecte şi programe culturale,
educative, ştiinţifice naţionale şi internaţionale
– coordonator al Direcţiei Programe Culturale, Marketing,
– secretar al board-ului Simpozionului internaţional “Satul
european” (Bucureşti – 1990, 1992, 1994)
– organizator în board-ul Simpozionul româno-maghiar “Noi şi Ei”
parteneriat Muzeul “Tării Crişurilor”, Oradea (1995);
– organizator în board-ul celei de-a 16-a Conferinţe europene a
Asociaţiei Muzeelor în Aer liber (Bucureşti – 1993)
– membru în board-ul Primei întâlniri europene a Muzeelor de
Etnografie (Paris, 1993 – responsabil pentru Europa de Est) –
Muzeul de Arte şi Tradiţii, Paris
– organizator în board-ul celei de a II-a Reuniuni europene a
Muzeelor de Etnografie (Bucureşti, 1996);
– secretar în board-ul Festivalului internaţional de folclor “HORA”
(Bucureşti – Muzeul Satului – 1991,1993, 1995)
– initiator şi coordonator program de educaţie Tabăra de creaţie
“Vara pe uliţă” (din 1993 până în prezent – anual)
program premiat de MCC şi UNESCO
– organizator în board-ul Colocviului Internaţional
“Sibiu – confluenţe europene” – colaborare MCC, UNESCO,
Consiliul Europei (Sibiu, 1997)
– organizator în board-ul Programului Consililui Europei – Europa
un patrimoniu comun (Bucureşti, 1998)
– organizator în board-ul Programului Naţional al Ministerului
Culturii Eminescu 2000
– organizator în Programul european de educaţie a tinerilor
Ecoles et musées vers l´Europe (Bucureşti, Ploieşti, 2003)
– organizator expoziţii în ţară şi străinătate – 1983 – în prezent

Aptitudini şi competenţe tehnice programele Microsoft Word
Permis de conducere categoria B
Alte aptitudini şi competenţe Scris, pictură, activitate redacţională radio, consultant ştiinţific în realizarea unor programe documentare şi flme TV, prezentator programe

PREMII – Premiul MCC „Tancred Bănăţeanu” pentru proiectul cultural
„Curtea comedianţilor” atelier de artă medievală în Muzeul
Satului, în colaborare cu Dr. Paula Popoiu – 2008
– Ordinul „Meritul Cultural” în grad de cavaler – Preşedintele
României – 2004
– CETĂŢEAN DE ONOARE al comunei Pădureni, jud. Vaslui
pentru contribuţia adusă la dezvoltarea culturală şi economică a
comunei – 2003

LISTA DE LUCRĂRI ŞTIINŢIFICE PUBLICATE
Revitalizarea unor centre de ceramică Tansa şi Mijlocenii Bărgăului, în Revista Muzeelor, nr. 8, 1979
Problematica întocmirii repertoriului de creatori populari contemporani. Studii şi comunicări Muzeul Satului şi de Artă Populară, Bucureşti, vol. 4-5, 1985
Arta populară a lemnului la români, în Revista „Publirom” nr. 2, 1983
Asimilări creatoare a unor elemente de sorginte orientală în covoarele populare româneşti, în Revista Muzeelor, nr. 7, 1984
Prezenţe ale artei populare româneşti peste hotare în anul 1983, în Revista Muzeelor, nr. 2, 1984
Creatori populari contemporani în judeţul Vrancea. Creaţia populară în lemn, în Studii şi cercetări – Muzeul Satului şi de Artă Populară, nr. 4-5, 1985
Câteva aspecte ale pescuitului din bazinul inferior al Dunării, în Revista Muzeelor, nr. 7, 1986
Perpetuarea şi cunoaşterea de către marele public a creaţiei populare româneşti, în Revista Muzeelor, nr. 10, 1986
Calendarul sărbătorilor tradiţionale de peste an în România, în Revista „I Grafiki Rumania”, Grecia, 1986
Valori ale arhitecturii populare tradiţionale – judeţul Vaslui, în Revista „Acta Moldaviae Meridionalis”, nr. 8, 1987
Studiu privind dezvoltarea industriei mici în vederea revitalizării meşteşugurilor tradiţional. Studiu contractual I.P.J. Timiş – colaborare, 1988 – 1989 – colaborare, în Revista „Analele Banatului” – Timişoara,1989
Ghidul Muzeului Satului. Editura Arta grafică 1991
Fenomenul părăsirii satelor din Ţinutul Huşilor şi implicaţiile asupra vieţii comunitare, în Revista „Acta Moldaviae Meridionalis”, nr. 12, 1991
Relaţia om – mediu în zonarea etnografică, în Revista “Ethnos” nr. 1/1992
Relaţii intercomunitare în satele Finiş (jud. Bihor) şi Apateu (Ungaria), în Revista „Biharea” – Oradea, nr. 21, 1994
Satul Pădureni – judeţul Vaslui, analiza structurilor teritoriale în Revista Muzeelor nr. 3, 1993
Structuri comunitare în satul Pădureni, jud. Vaslui, în Revista Muzeelor, nr. 3/1993
Noi şi muzeul. Modele pentru un dialog perfect, în Revista “Marmaţia”, nr. 1, 1996
Istoricul arhitecturii Bucureştilor între 1850 – 1929 (colaborare Ana Bârcă) în Anuarul Muzeului Schloss Brake – Germania, 1995.
Relaţii de rudenie, performere ale structurii de comunitate; familia în sistemul relaţiilor de rudenie în satul Pădureni, jud. Vaslui, în Revista Muzeelor nr. 4/1995
Poteries roumanies, art et tradition – colaborare –Editura Samogy Paris, 1995
Muzeul Satului, muzeu în aer liber – Ecomuzeul Marquèze. Colocviul Internaţional al Parcului Naţional al Acvitaniei, Sabres – Franţa, 1995, în Buletinul Les Grandes Landes, Bordeaux, nr. 1-2, 1996
Aşezările rurale între tradiţie şi modernitate – satele Finiş (jud. Bihor) şi Apateu (Ungaria), în Revista « Biharea », nr. 2, 1997
Obiect – muzeu – public, în Buletinul „NET” – Belgia, nr. 10, 1996
Rituri şi practici ale focului pe cale de dispariţie – colaborare cu Radio România Cultural, Camelia Stănescu material prezentat la concursul URTI 1996
Materiale de construcţii, tehnologiile de obţinere şi prelucrare a lor, folosite în construcţiile rurale între 1850-1950 în Ţinutul Huşilor. Studiu contractual cu MCT, 1997
Este într-adevăr muzeul o media, în Revista Muzeelor, nr. 1, 1998
Marketingul şi muzeele în AMET – Cluj-Napoca, 1998
Noi coordonate în evoluţia muzeelor, în AMET – Cluj-Napoca,
1999

Studiu de antropologie a aşezării. Satul Pădureni din judeţul Vaslui. Editura Oscar Print, Bucureşti, 2001
Dinamica evoluţiei muzeale din perspectiva deschiderii către public, în AMET, Cluj-Napoca, 2002
Se poartă tăcerea…, în „Petre Ghelmez aşa cum l-am cunoscut”, Ed. Coresi, Bucureşti, 2003
Gestiunea patrimoniul etnologic în contextul societăţii contemporane, în AMET – Cluj-Napoca, 2004
Şcoli şi muzee către Europa – Program european, în Revista „Itinerarii culturale”, nr. 2, Ploieşti, 2004
Managementul Programelor şi proiectelor culturale, educaţie muzeală şi relaţii publice, în Revista „Ethnos”, nr. 5, 2004
Inventarierea patrimoniului mobil – de la unelte la costum, Centrul de Studii de Arhitectură Vernaculară – Dealu Frumos – Buletin UAUB, 2005
Proiectul cultural-indispensabil în activitatea muzeală– Etnos 2005
CNCSIS – Relaţii de vecinătateîn localităţile urbane din sudul ţării – Cartier Domenii, colaborare, Bucureşti 2006
Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” – Audio ghid , 2005
The Parade of the Christmas and New Year Cutumes – în Buletinul Asociaţiei Europene a muzeelor în Aer Liber, Finlanda, 2005
Tradiţiile răzeşilor din Ţara Vrancei – Misiunea Casa, nr. 5/2005
Curtea Comedianţilor. Atelier de artă medievală în Muzeul Satului – proiect cultural-educativ premiat de MCC, premiile pentru patrimoniu Tancred Bănăţeanu, 2006
Summer in the village lane. Creation Camp – în Buletinul Asociaţiei Europene a muzeelor în Aer Liber Olanda, 2007
Muzeul Satului în contextul valorilor culturale europene – Comunicare Norvegia (Oslo) 2007
Aspecte culturale, sociale şi economice ale Taberei de Creaţie „Vara pe uliţă” – Program educaţional formativ, în Biharea, 2009

Muzeul  Maramureşului                                                                       

                               

 

PROGRAM

premergător Zilei Internaţionale a Muzeelor – 18 Mai 2011

Sighetul Marmaţiei, 29-30 aprilie 2011

 

Inaugurarea Sectorului de instalaţii tehnice acţionate de apă din cadrul Muzeului Satului Maramureşean din Sighetul Marmaţiei

 

Conferinţa Naţională a Muzeelor în Aer Liber din România

 

40 de ani de la deschiderea Muzeului etnografic al Maramureşului

 

30 de ani de la deschiderea Muzeului Satului Maramureşean

 

 

29 aprilie 2011

 

Orele 10.00 – Sala de protocol a Primăriei Sighetul Marmaţiei

–          Cuvânt de deschidere Dr. Mihai Dăncuş, Directorul Muzeului Maramureşului

–          Cuvânt de salut din partea Doamnei Primar Prof. Eugenia Godja – Primarul municipiului Sighetul Marmaţiei

–          Prof. univ. dr. Vasile Timiş – Secretar de Stat în Ministerul Culturii şi Patrimoniului

Participă cu mesaje şi cuvinte de salut:

–          Conf. dr. Paula Popoiu – Preşedintele Asociaţiei Naţionale a Muzeelor în Aer Liber din România

–          Reprezentantul Consiliului judeţean Maramureş – Baia Mare – partener în proiect;

–          Dag Rorgemoen – Director Vest Telemark Museum – partener în Proiect;

–          Reprezentantul Ambasadei Norvegiei la Bucureşti

–          Prof. univ. dr. Ioan Opriş, Muzeul Naţional de Istorie a României

–          Reprezentantul Ministerului Finanţelor – Bucureşti

–          Dr. Ştefan Virgil Niculescu – Preşedintele Comitetului Naţional Român ICOM pentru România

–          Dr. Ioan Marchiş – Director Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Maramureş

–          Vasile Bârlea – Reprezentantul firmei de execuţie

–          Arh. Laura Zaharia – Reprezentantul firmei de proiectare

–          Conf. Univ. Dr. Gheorghe Bârlea – Senator în Parlamentul României

 

Orele 12.00

–          Coctail oferit de Primăria Sighetul Marmaţiei

–          Lansarea publicaţiilor

 

Orele 13.00 – Vizita de informare la Muzeul Satului Maramureşean

 

Orele 14.30 – Masa

 

Orele 16.00

1. 1.      Simpozion – Proiectul RO 0031 – Sectorul de instalaţii tehnice acţionate hidraulic în Muzeul Satului Maramureşean

Moderator:  Dr. Mihai Dăncuş – Coordonator Proiect RO 0031

Participă :

–          Muzeografi specialişti de la Muzeul Maramureşului, arhitecţi, proiectanţi, restauratori, muzeografi din ţară şi colegii de la Vest Telemark Museum conduşi de Dl. Dag Rorgemoen

1. Conferinţa Asociaţiei Naţionale a Muzeelor în Aer Liber din România cu tema Prezervarea monumentelor de tehnică populară „in situ” şi în muzee – mărturii de civilizaţie tehnică românească şi europeană

Moderator: Conf. Univ. Dr. Paula Popoiu – Preşedintele Asociaţiei Naţionale a Muzeelor în Aer Liber din România, Director general Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”

Participă:

–          Membrii Asociaţiei, muzeografi şi specialişti din ţară şi de peste hotare.

 

Orele 19.30 – Cina

* * *

 

30 aprilie 2011

 

Orele 10.00 – Vizită la Muzeul Etnografic al Maramureşului

 

Orele 11.00 – Deplasarea la Muzeul Satului Maramureşean

 

Orele 12.30

–          Vizitarea noului sector al muzeului. Prezintă Dr. Mihai Dăncuş – Coordonator Proiect

–          Demonstraţie practică în cadrul noului Sector al muzeului: punerea în mişcare a instalaţiilor restaurate în muzeu

–          Prezentarea ţăranilor foşti proprietari şi urmaşii acestora

–          Vernisajul expoziţiei meşterilor populari – colaborare cu Şcoala Populară de Artă

–          Spectacol folcloric în aer liber: grupuri de ţărani din Ieud, Berbeşti, Fereşti, Breb, Vadul Izei, ansamblurile folclorice de la Şcoala Populară de Artă, Clubul Copiilor, Casa de Cultură, Casa Iurca de Călineşti.

 

Orele 15.00

–          Masa pentru toţi participanţii. (more…)

Muzeul Secuiesc al Ciucului, instituţie publică subordonată Primăriei oraşului, este cel mai mare muzeu al judeţului Harghita. Sarcina noastră principală este cercetarea, păstrarea, valorificarea şi prezentarea patrimoniului cultural al Bazinului Ciucului. Instituţia este o prezenţă activă a reţelei muzeale a Bazinului Carpatic, având experienţă şi în derularea unor proiecte ale Uniunii Europene. Pe lângă funcţia ştiinţifică, Muzeul Secuiesc al Ciucului este o atracţie turistică importantă a zonei: în perioada turistică, cele patru expoziţii permanente sunt vizitate de 15.000 turişti, iar expoziţiile temporare atrag anual un număr de 40-60.000 vizitatori.

 

Instituţia a fost fondată la sfârşitul anilor 1920 de muzicologul şi profesorul Domokos Pál Péter, pictorul Nagy Imre din Jigodin şi etnograful Vámszer Géza. Prima expoziţie de etnografie şi artă religioasă a Muzeului Secuiesc al Ciucului a fost organizată în 1930. Ca instituţie de sine stătătoare, de stat, Muzeul din Miercurea Ciuc a fost înfiinţat în anul 1950, moştenind colecţia muzeală din anii treizeci şi cea a Gimnaziului Romano-Catolic.

La începutul anilor şaptezeci, muzeul s-a mutat în cetatea „Mikó,” cea mai veche clădire a oraşului Miercurea-Ciuc. Castelul în stil renascentist a fost construit de Hídvégi Mikó Ferenc, căpitan suprem al Scaunelor Secuieşti Ciuc, Gheorgheni şi Casin. Construirea ei a fost finalizată în anii treizeci ai secolului al XVII-lea. În forma actuală a fost reconstruită în prima treime a secolului al XVIII-lea.

 

Expoziţii permanente

Meşteşuguri populare tradiţionale din Ciuc – expoziţie etnografică

Tipografia şi legătoria de carte din Şumuleu Ciuc – expoziţie de istoria tipografiei

Valori restaurate ale patrimoniului sacral – expoziţie de restaurare

Moştenirea lui Imre Nagy

 

Program
15 martie – 15 noiembrie: 9– 17
16 noiembrie – 17 martie: 9 – 16
În ziua de luni, cu ocazia sărbătorilor religioase şi sărbătorilor de stat suntem închişi.

Vă rugăm să specificaţi în prealabil dacă vizita se desfăşoară sub formă de grup, sau dacă doriţi să solicitaţi serviciile unui ghid avizat!

Muzeul Național Secuiesc, fondat de D-na Emilia Cserey Zathureczky în anul 1879, este un muzeu regional care prezintă cultura celor trei județe în care locuiesc secui (județele Covasna, Harghita și o parte a județului Mureș – teritoriul foștilor scaune secuiești). Este muzeu mixt, cu secțiile etnografie, istorie-arheologie, arte, științele naturii, fototecă și bibliotecă documentară. Muzeul are și secții externe, ca Muzeul Haszmann Pál din Cernat, Muzeul Breslelor din Târgu-Secuiesc, Muzeul Etnografic Ceangăiesc din Zăbala și Muzeul Depresiunii Baraolt din Baraolt.

 

Planurile secției în aer liber au fost concepute deja la începutul secolului al XX-lea, după ideile directorului Ferenc László: în anul 1906 au fost aduse și aranjate în curtea muzeului stâlpi funerari din diferite sate secuiești ;i aranjate ]n forma unui cimitir, iar în 1913 două porți secuiești (Poarta secuiească din Dalnic datată 1733, respectiv Poarta din Zetea datată 1875).

O dezvoltare mai mare s-a efectuat între anii 1934-37, în timpul direcțiunii lui Vilmos Csutak, când a fost transportat în grădina muzeului o casă populară din Ciucul de Jos, satul Potiond (comuna Ciucsângiorgiu, jud. Harghita). Casa a aparținut familiei Mihály din acest sat, și a fost construit între anii 1767-68. Amenajată parțial cu mobilierul original al casei din secolele XVII-XVIII, casa din Potiond este o capodoperă a arhitecturii populare secuiești: meștergrinzile cioplite, simbolurile religioase și inscripția în limba maghiară ajută în cunoașterea culturii maghiare. Împreună cu casa, a fost transferat în muzeu și o poartă secuiească din 1761.

În anii 1970, s-a clarificat ideea creării unui muzeu în aer liber separat, lângă pârâul Kökényes din Sfântu-Gheorghe. Cu acest scop muzeografii Klára Gazda și Nicolae Moldovan au cumpărat construcții diferite: pe lângă poarta din Simeria datată 1828, poarta din Mărtineni datată 1778, poarta din Dalnic datată 1751 rămase în grădina muzeului, au fost cumpărate și 3 case țărănești: din Vârghiș, din Vâlcele și din Belani. Deoarece planul muzeului în aer liber n-a putut fi realizat din cazua lipsei de teren, concepția originală s-a transformat în crearea unei secții în aer liber în comuna Cernat.

 

În curtea Muzeului Național Secuiesc din Sfântu-Gheorghe se poate vizita și azi 5 porți secuiești sculptate, din diferite regiuni, majoritatea din secolul al XVIII-lea, și casa din Potiond. Vă așteptăm pentru a cunoaște arhitectura specifică a acestei regiuni!

 

Enikő Szőcs Gazda, muzeograf etnograf

Muzeul Etnografic al Transilvaniei este primul muzeu etnografic din România, care şi-a desfăşurat activitatea neîntrerupt, de la înfiinţare până în prezent. Această instituţie a adunat cu răbdare şi competenţă ştiinţifică, zeci de mii de mărturii ale civilizaţiei tradiţionale din spaţiul românesc. Iniţiativa înfiinţării muzeului aparţine Ministerului Artelor care, în 1920, pornind de la propunerile înaintate de Coriolan Petranu, inspectorul general al muzeelor în cadrul Consiliului Dirigent Român, a oferit suma de 600.000 lei pentru înfiinţarea unui muzeu etnografic la Cluj. La 4 mai 1922 Fundaţia Culturală „Principele Carol” numeşte o comisie, formată din George Vâlsan, Sextil Puşcariu, Alexandru Lapedatu, Romulus Vuia şi George Oprescu care urma să facă propuneri în vederea constituirii Muzeului. Astfel, în iunie 1922, Comisia hotărăşte înfiinţarea imediată, la Cluj, a unui muzeu etnografic. Înfiinţarea Muzeului Etnografic al Ardealului a marcat un moment important în istoria muzeografiei şi etnografiei româneşti, fiind primul muzeu care are la bază un program ştiinţific, ca urmare a unor campanii de cercetări, finalizate cu achiziţionarea unui număr impresionant de materiale etnografice (1.230 de obiecte şi 160 fotografii) care, organizate tematic, au constituit suportul primei expoziţii etnografice.

Programul ştiinţific al muzeului a fost elaborat de cei mai de seamă specialişti ai vremii, cu serioase cunoştinţe, în cercetarea culturii populare şi în domeniul etnografiei. La 1 ianuarie 1923, apreciind rezultatele acestor campanii de cercetare, Fundaţia Culturală „Principele Carol” numeşte, în funcţia de director al muzeului, pe profesorul Romulus Vuia, ale cărui idei fundamentale, elaborate în cartea sa „Muzeul Etnografic al Ardealului” constituie şi astăzi funcţiile esenţiale ale acestui muzeu.

Muzeul Etnografic al Transilvaniei are 2 secţii – secţia pavilionară (înfiinţată în 1922, aflată în centrul oraşului Cluj-Napoca) şi secţia în aer liber (înfiinţată în 1929, situată la periferia oraşului, lângă Pădurea Hoia).

SECŢIA PAVILIONARĂ. În perioada 1922-1925, muzeul a funcţionat în clădirea Muzeului de Arte şi Meserii de pe strada G. Bariţiu nr. 5. În această clădire, în primăvara anului 1923, se deschide prima expoziţie etnografică românească din Cluj cu obiectele achiziţionate din Pădureni şi ţara Haţegului. Alte locaţii ale muzeului au fost: clădirea din Piaţa Mihai Viteazul, în care, la 17 iunie 1928 se deschide oficial expoziţia permanentă, clădirea din Parcul public al oraşului, unde, la 17 iulie 1937 se deschide oficial, în prezenţa Regelui Carol al II-lea, a treia expoziţie permanentă. După Dictatul de la Viena (30 august 1940), muzeul se refugiază, împreună cu Universitatea, la Sibiu, unde funcţionează până la 13 iulie 1945. În anul 1957, Muzeului i se atribuie Palatul „Reduta” de pe strada Memorandumului, clădire în care funcţionează şi în prezent.

Clădirea, monument istoric, datează din secolul al XVI-lea, perioadă din care se păstrează doar subsolul. În secolul al XVIII-lea, clădirea a fost renovată, aici funcţionând cel mai important han al oraşului, „Calul Bălan”. În secolul al XIX-lea, printr-o nouă renovare, i s-a conferit înfăţişarea actuală primind, totodată, denumirea de „Reduta”. Tot în această perioadă, clădirea devine unul dintre cele mai importante edificii politice, administrative şi culturale din Transilvania, Sala mare fiind martora unor importante evenimente culturale şi istorice, atât pentru Transilvania, cât şi pentru oraş: concerte, adunări publice şi recepţii. Clădirea a fost, de asemenea, unul din locurile de întrunire ale Dietei Transilvaniei (Parlamentul provinciei). În 1894 s-a desfăşurat, în palatul „Reduta”, unul din cele mai mari procese politice ale secolului, reflectat de întreaga presă europeană: Procesul Memorandiştilor.

În anul 2001, expoziţia permanentă a fost închisă, Muzeul intrând într-un amplu proces de restaurare, modernizare, reorganizare. Expoziţia permanentă a fost redeschisă în 21 decembrie 2006, sub o nouă înfăţişare, prin aducerea ei la noile standarde ale muzeografiei contemporane.

 

Organizat din dorinţa de a conserva şi valorifica expoziţional monumente de arhitectură, instalaţii tehnice şi obiecte de artă populară îşi are începuturile în anul 1960, avînd ca fondator pe etnograful Anton Badea.

Fiind situat în centrul de interferenţă a unor zone etnografice – Muresul Superior, zona Subcalimanilor, Valea Gurghiului, Campia Transilvaniei, muzeul şi-a păstrat până azi menirea de simbol şi mărturie a veşniciei populaţiei româneşti pe aceste meleaguri.

Expoziţia “Zestrea satului mureşean”, a patra expoziţie permanentă în decursul celor 50 de ani de existenţă ai muzeului surprinde aspectele importante ale culturii materiale şi spirituale din zonă.

Pe parcursul a şapte săli, într-un circuit logic, evolutiv, prezentăm cîteva din cele mai representative piese din inventarul muzeului: obiecte de uz casnic, agricol, pastoral, meşteşugăresc, obiecte aparţinînd artei populare – ceramică, mobilier, port şi textile de interior – integrate în datinile şi obiceiurile ţinutului mureşean.

Alături de expoziţia pavilionară, secţia în aer liber prezintă în ceea ce are ea mai caracteristic, cultura populară a zonei, prin construcţii gospodăreşti şi instalaţii meşteşugăreşti.

Construcţiile şi instalaţiile amplasate în aer liber, în ambientul atât de potrivit al frumoasei grădini a muzeului, vin să întregească expoziţia pavilionară. Acestea reprezintă adevarate monumente de tehnică şi artă, prin masivitate, prin perfecţiunea execuţiei şi chiar prin realizarea lor artistică.

Dintre acestea o casă din Hodac, construită din bârne de stejar îmbinate „în cheutori”, datând din secolul al XVIII-lea alături de grajdul cu şură – constituind gospodăria tipică Văii Gurghiului -, o casă din Călimanel – de pe Valea superioară a Mureşului – de la începutul secolului al XIX-lea (1837) şi o casă ungurească de la Gurghiu, datând de la sfârşitul secolului al XIX-lea (1895), sunt o demonstraţie a echilibrului şi pitorescului arhitecturii populare, a măreţiei omului, acolo unde lemnul este la mare cinste.

Arhitectura interiorului este adaptată nevoilor casnice, funcţionale şi estetice. În organizarea interiorului, „pe colţuri” atrage atenţia colţul cu pat, cu perne mari, cu căpătâie învârstate în roşu şi negru. Colţul cu masa era frumos amenajat, deoarece spre el îşi îndreptau privirea în primul rând toţi cei ce intrau în casă, şi tot aici erau poftiţi să stea. La grindă se află canceele ce înviorează în mod plăcut interiorul şi busuiocul aducător de noroc. Dintre piesele de mobilier se impun – prin execuţia artistica- lada de zestre, scaunele şi blidarul.

Biserica de lemn din Iara de Mureş – monument de arhitectură din secolul al XVIII-lea este şi un document istoric – certificatul prezenţei odinioară a românilor în acele locuri.

Sectorul instalaţiilor de tehnică populară conţine presa de ulei, moara de apă, teascul pentru struguri şi alte tipuri de prese şi zdrobitori, ilustrând procedee tehnice tradiţionale pentru obţinerea din natură a resurselor agroalimentare.

Din dorinţa ca fenomenul culturii materiale şi spirituale populare să fie înţeles în dinamica lui firească, în cadrul lui natural, muzeul şi-a însoţit campania de cercetare în teren cu filmări şi înregistrări pe bandă magnetică.

Arhiva etnografică cuprinde pelicule pe 16 mm şi casete video cu documente din domeniul ocupaţiilor şi obiceiurilor, diapozitive alb-negru şi color, mii de fotografii, schiţe, desene, relevee, cu ajutorul cărora se realizează o imagine completă despre trăsăturile definitorii ale zonei reprezentate.

Secţia în aer liber a Muzeului Viticulturii şi Pomiculturii – Goleşti a fost înfiinţată în 1966. Amplasarea ei în cadrul Muzeului Goleşti, în imediata vecinătate a ansamblului feudal al Goleştilor, a redimensionat valoarea patrimonială a instituţiei, conferindu-i semnificaţie naţională şi europeană.

Secţia în aer liber este structurată pe două mari teme:
Reprezentarea geografică a gospodăriilor pomicole şi viticole din România, cuprinzând casele, anexele, instrumentarul pomi-viticol, piesele de interior şi port popular, specifice zonelor de provenienţă;
Sectorul specializat, format din construcţiile şi adăposturile temporare, amplasate de o parte şi de alta a drumului care trece prin mijlocul podgoriei sau livezii.

Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii din România se expune privitorului ca un sat românesc din secolul al XIX-lea, cu gospodării complete din principalele zone pomicole şi viticole ale României, într-un cadru natural cu livezi şi loturi de viţă de vie; întreţinerea acestora, conform calendarului de lucrări pomi-viticole, transformă muzeul într-un sat viu în care cele două ocupaţii se desfăşoară cu instrumentar tradiţional, fiecare sezon oferind imagini concrete vizitatorului modern.

Consecvent cu tematica şi valoarea reprezentării expoziţionale, Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii de la Goleşti este desemnat printre instituţiile cu valoare naţională, etapele dezvoltării patrimoniale derulându-se sub semnul îmbogăţirii permanente, în momentul de faţă muzeul în aer liber cuprinzând peste 160 de monumente de arhitectură populară şi peste 40.000 de piese muzeale.

Reprezentarea construcţiilor din cadrul muzeului în aer liber de la Goleşti s-a realizat conform proiectului iniţial al arhitectului Paul Niedermaier şi exigenţelor ştiinţifice elaborate de un colectiv de specialişti, care a reunit mari personalităţi din domeniul muzeologiei şi etnologiei româneşti: Ion Drăguţ, Paul Petrescu, Paul Stahl, Gheorghe Focşa, Nicolae Ungureanu, Georgeta Stoica, Constantin Iliescu, Radu Stancu, Iulian Rizea, Vasile Novac, Ion Chelcea, Boris Zderciuc, Cornel Irimie şi alţii.
Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii de la Goleşti este un tezaur de arhitectură şi tehnică ţărănească, o matrice a existenţei comunităţilor rurale de pe teritoriul României, transmiţând informaţii specializate despre contextul social, economic şi cultural al societăţii tradiţionale româneşti din secolul al XIX-lea.

„Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii de la Goleşti, alături de Muzeul Satului şi Muzeul tehnicii populare din Dumbrava Sibiului, reprezintă una dintre unităţile de primă însemnătate ale reţelei muzeale din ţară, cu aplicaţii şi perspective certe de reflectare a unui anumit domeniu al civilizaţiei rurale, prin profilul special stabilit, dar şi prin cuprinderea mai largă a fenomenului creaţiei tehnice şi artistice populare”. (Nicolae Ungureanu).

Muzeul în aer liber din Negreşti-Oaş  este situat la câteva sute de metri în dreapta drumului naţional Satu Mare – Sighetu Marmaţiei (DN 19), drum care străbate centrul micului oraş – „capitală” a Ţării Oaşului. Pe lângă  accesibilitate, aşezarea sa pe malul râului Tur  a oferit realizatorilor  câteva avantaje importante, prin care au depăşit marele handicap iniţial al spaţiului extrem de redus (sub două hectare).  În primul rând a permis  amplasarea aici a unor instalaţii tradiţionale care folosesc apa, adică  o moară de apă, o piuă pentru prelucrat postavul ţărănesc(pănură), o vultoare şi o pălincie, toate funcţionale, iar  unele chiar  folosite în mod frecvent de localnici. În acest moment este în curs de restaurare şi instalare o dăracă (instalaţie de scărmănat lâna), ceea ce înseamnă că  în scurt timp  muzeul negreştean va deţine întreaga gamă de instalaţii locale de acest tip, şi toate în stare de funcţionare, marcând astfel o premieră în muzeologia românească. Fapt  remarcabil mai ales dacă ţinem seama de începuturile şi de parcursul dificil ale acestui muzeu.

Al doilea avantaj porneşte de la peisaj; albia superioară a râului are aici o remarcabilă varietate de relief care, împreună cu vegetaţia, îi conferă spaţiului muzeal frumuseţe şi farmec. Aşa încât turistul (îndeobşte grăbit)  care intră în muzeu pe vraniţa cu boc (poarta tradiţională oşenească) este surprins şi încântat în acelaşi timp să descopere  dintr-o privire imaginea unui veritabil amfiteatru  natural în care au fost răsfirate  cele 35 de unităţi,  transferate din teritoriu sau reconstituite după modele originale existente în satele  Oaşului şi chiar să-şi aleagă, în funcţie de timpul avut la dispoziţie, un anume traseu de vizitare.

Oricare ar fi acesta, el începe obligatoriu cu biserica de lemn din Lechinţa Oaşului, construită în primul sfert al secolului XVII şi care domină întreg spaţiul muzeului, precum vor fi făcut  pe vremuri toate bisericile în  vechile sate de tip risipit ale Oaşului.  Este singura biserică de lemn care s-a păstrat în zonă şi a fost restaurată în muzeu a doua oară în anul 2006, când a fost concepută şi o soluţie muzeografică originală, al cărei rezultat stârneşte acum interesul vizitatorilor;  în locul zugrăvelii  originale, distruse, a fost reconstituită o pictură murală de secol XVIII, pe baza unui proiect realizat de pictorul Ioan Gozman după cercetarea tuturor bisericilor de lemn din Maramureş şi a altora din zonele învecinate.

Amplasarea celor 11 case a urmărit să creeze sugestia de sat risipit, tip reprezentativ odată pentru  toată zona Oaşului. Însă considerând caracterul deosebit de unitar al zonei, numai 4 case au fost folosite pentru reconstituirea unor gospodării tradiţionale: casa Betea din Racşa(secolul  XVIII), casa Morar din Negreşti(secolul  XIX), casa Moiş din Moişeni(XIX) şi casa Paul din Cămârzana(secolul XVIII, aflată acum în curs de amenajare şi completare). Remarcabile sunt cele două şuri din Gherţa Mare şi  Gherţa Mică(două din cele trei tipuri care au existat odată), poiata pentru oi din Bixad, cele 5 tipuri de coteţe pentru păsări şi animale, cuptorul-afară, atelierul de fierărie(de asemenea funcţional) şi troiţa din Moişeni. Celelalte case au rostul  să ilustreze tipologia caselor din zonă ori tehnici şi materiale specifice de construcţie, iar câteva au fost folosite pentru realizarea unor proiecte muzeografice. Aşa în casa Contra din Vama (prima decadă a secolului  XX)  am amenajat un atelier-şcoală de ceramică,  casa Vincze (tot) din Vama(1936)  e o casă de şezători, în interiorul şi în jurul unei case din Negreşti(construită în prima parte a  secolului  XX) funcţionează moara de apă, piua pentru pănură şi cele două vultori, după cum într-una din cele două case monocelulare din Gherţa Mică(secol XIX) e deschisă vara o minusculă, dar originală galerie de artă contemporană, iar  casa Lohan din satul Tur(1943)  va găzdui în curând un atelier de gube (haine miţoase din lână).

La intrarea în muzeu e amenajat un magazin de artă populară şi artizanat din care vizitatorii îşi pot procura, între altele, ceramică de Vama produsă în cadrul muzeului.

La secţia pavilionară  funcţionează din anul 2006 o modernă şi foarte spaţioasă galerie de artă în care se organizează anual 4 – 6 expoziţii de artă plastică şi artă populară.